La începutul lunii iulie 2019, Joint Research Centre (JRC – Centrul Comun de Cercetare) din cadrul Comisiei Europene a lansat raportul Understanding our political nature: how to put knowledge and reason at the heart of policymaking, parte din programul de cercetare Enlightenment 2.0. În cadrul studiului, cercetători de la universități și institute de prestigiu, printre care și Universitatea din București, au răspuns pe larg la întrebarea „Care sunt factorii care ne influențează comportamentul politic?”, pe baza celor mai recente cercetări și publicații științifice din domeniul lor precum: economie, istorie, limbă și cultură, neuroștiințe, filosofie, științe politice, psihologie, politici publice și sociologie.
Din partea Universității din București a contribuit la realizarea raportului, în calitate de expert, Adriana Mihai, doctorandă în cadrul Școlii Doctorale de Studii Literare şi Culturale, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine și membră a Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale (CESIC).
Proiectul Enlightment 2.0, finanțat de Comisia Europeană și coordonat de JRC, a avut ca scop înțelegerea factorilor care influențează comportamentul și deciziile politice, oferind un model actualizat al naturii noastre politice. Raportul arată că, în afară de procesele raționale care stau în spatele deciziilor politice, există dovezi solide care arată că aceste decizii sunt determinate în mare măsură de următorii factori: dezinformare și percepții eronate, inteligența colectivă, emoții, valori și identitate, framing – metaforă și narațiune, încredere și deschidere. Aceste rezultate științifice vor informa elaborarea politicilor publice în cadrul Comisiei Europene, în spiritul unui evidence-informed policy making.
Mai multe informații despre studiu și raportul integral „Understanding our political nature: how to put knowledge and reason at the heart of policymaking” pot fi consultate aici.