A apărut Monografia învățământului din satele Comunei Bobicești, județul Olt – O perspectivă istorică, realizată de Marin Manolescu, prof. univ. dr. la Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației și Paula Banică, profesor de istorie la Școala Generală Olari, din comuna Pârșcoveni și director la Școala Generală Leotești timp de mai mulți ani. Volumul, bine documentat și cu multiple semnificații, a fost publicat la Editura REPROGRAPH din Craiova și este dedicat de către autori Centenarului Marii Uniri, aceștia subliniind faptul că Unirea este un proces continuu, care „se construiește și azi, în fiecare zi, inclusiv în domeniul educației și învățământului!”.
Lucrarea este focalizată pe o zonă bine circumscrisă din punct de vedere geografic, istoric, al comunității de valori culturale, etice și etnografice și reprezintă o sursă de documentare pentru cadrele didactice, prilej de reflecție pentru decidenți, iar pentru alte categorii de cititori este un prilej de cunoaștere a evoluției învățământului din satele Comunei Bobicești din Județul Olt.
„Monografia învățământului din satele Comunei Bobicești din județul Olt” conține patru părți, dezvoltate pe aproape 550 de pagini, care prezintă: Învățământul din Comuna Bobicești în context național și internațional; Dezvoltarea învățământului din Comuna Bobicești – o perspectivă istorică; Evocări privind învățământul din Comuna Bobicești și Imagini…fără cuvinte…(Şcoala Bobicești, Şcoala Leotești, Şcoala Comănești, Centrul de Documentare și Informare, Şcoala si Primăria).
Volumul își aduce contribuția la realizarea unei viziuni, a unei perspective istorice privind evoluția învățământului în satele actualei Comune Bobicești, în context național și internațional, și invită la luarea unor decizii privind viitorul școlilor și al învățământului, care traversează o perioadă dificilă.