În perioada 16 februarie – 25 mai 2022 are loc cea de a VII-a ediție a Masterclass-ului MTTLC – Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan din cadrul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine a Universității din București.
Seria de întâlniri aferente ediției din cel de-al doilea semestru al anului universitar 2021-2022 se desfășoară online, pe platforma Zoom, în fiecare miercuri, între orele 18:00-20:00.
La ediția curentă, 14 scriitori și traducători literari, atât din România, cât și din Marea Britanie, vor lucra împreună cu masteranzii MTTLC.
Astfel, miercuri, 16 februarie 2022, prima invitată a evenimentului a fost prof. univ. dr. Ruxandra Cesereanu, poetă, prozatoare şi eseistă, precum şi cadru didactic la Catedra de Literatură comparată din cadrul Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Mai multe detalii despre invitată, precum și impresiile participanților posteveniment pot fi consultate aici.
Întâlnirea este prima din cele 14 întâlniri cu 6 scriitori britanici (Anne Stewart, Dorothy Yamamoto, Maggie Sawkins, Mary Robinson, Peter Phillips, Wendy French) şi 8 membri PEN Club România (Péter Demény, Cezar Pârlog, Magda Cârneci, Elena Liliana Popescu, Mariana Gorczyca, Liliana Corobca, Cosmin Perţa).
Odată cu acest Masterclass, la Contemporary Literature Press, editura online a Universității din București, şi la revista MTTLC Translation Café, este lansată în premieră secţiunea „Debut: traducător literar”. Secţiunea este rezervată, pentru moment, masteranzilor MTTLC, care vor traduce autori români contemporani.
La cea de-a VII-a ediție a Masterclass-ului MTTLC, sunt bineveniţi toţi studenţii UB care doresc să participe, precum şi studenţii altor universităţi. Persoanele interesate care doresc să participe la următoarele întâlniri sunt rugate să trimită un mesaj organizatorilor Masterclass-ului la una dintre adresele de e-mail lidia.vianu@gmail.com (prof. univ. dr. Lidia Vianu) sau cristian.vijea@lls.unibuc.ro (asist. univ. dr. Cristian Vîjea).
Masterclass-ul MTTLC reprezintă o inițiativă a prof. univ. dr. Lidia Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press şi fondator al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, ambele din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.