În perioada 16-18 noiembrie 2023, Centrul pentru Studiul Dezvoltării Limbajului şi al Comunicării Lingvistice (CSDLCL) al Universității din București organizează cea de a VIII-a ediție a Bucharest Colloquium of Language Acquisition.
Evenimentul se va desfășura la Facultatea de Litere (16 noiembrie, Strada Edgar Quinet, nr. 5-7, sector 1) și la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (16-18 noiembrie, Strada Pitar Moș, nr. 7-13, sector 1) ale UB.
Colocviul are loc o dată la doi ani și promovează cercetarea științifică în domeniul achiziției și învățării limbii din perspectivă generativă.
La ediția din acest an, pe lângă secțiunea generală, care se va desfășura în perioada 16-17 noiembrie, colocviul va include două ateliere.
Primul, intitulat Corpus-based and experimental research in SLA. The state-of-the-art and future directions, organizat de asist. univ. dr. Carmen Mîrzea Vasile, cadru didactic la Facultatea de Litere și cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, va avea loc pe 16 noiembrie 2023 la Facultatea de Litere.
Cel de-al doilea, intitulat Logical operators: Theory and acquisition, organizat de asist. univ. dr. Adina Camelia Bleotu, cadru didactic la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, va avea loc pe 18 noiembrie la FLLS.
Vorbitorii în plen vor fi profesori și cercetători lingviști afiliați mai multor universități din Europa și Canada: Petra Schulz, cadru didactic la Universitatea Goethe, Frankfurt am Main; Juliana Gerard, cadru didactic la Universitatea din Ulster, Anton Benz, cadru didactic la ZAS Berlin; Lyn Tieu, cadru didactic la Universitatea din Toronto, și Sylviane Granger, cadru didactic la Universitatea Catolică din Louvain.
Participanții sunt lingviști din Argentina, Australia, Canada, China, Franța, Germania, Grecia, India, Italia, Mexic, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ungaria, precum și membri ai comunității academice din România de la Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea „Transilvania” din Brașov.
Mai multe informații despre colocviu pot fi accesate aici.




