Zilele trecute, Comisia Națională a României pentru UNESCO a omagiat-o pe Ana Aslan cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la data alegerii sale ca membru titular al Academiei Române. La eveniment a participat din partea Universității din București Prorectorul pentru Cercetare, prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc.
Fondatoare a geriatroprofilaxiei bazate pe studii longitudinale în domeniul îmbătrânirii active, Ana Aslan (1 ianuarie 1897 – 20 mai 1988) a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din București în 1922. În 1924 și-a susținut teza de doctorat cu tema „Cercetări asupra inervației vasomotorii”.
În perioada 1922-1925, a fost medic intern la spitale din București, apoi medic cardiolog la Spitalul CFR (1931-1943), șef de lucrări la Clinica Medicală a Facultății de Medicină din București (1940-1946), medic și șef de secție la Clinica Universitară a Spitalului „Filantropia” din București (1943-1947). A fost profesor titular de medicină internă la Facultatea de Medicină din Timișoara (1945-1949). Ulterior, Ana Aslan devine șef al Secției de Fiziologie la Institutul de Endocrinologie din București (1949-1958).
Personalitate recunoscută la nivel mondial pentru contribuțiile sale inovatoare în domeniul medical, Ana Aslan s-a dedicat cercetării în domeniul gerontologiei și geriatriei, cu rezultate excepționale, cu mare impact științific. Între 1952 și 1988 a fost director al Institutului de Geriatrie, devenit, în 1974, Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, unde a desfășurat cercetări extinse asupra procesului de îmbătrânire, a metodelor de încetinire a acestui proces și de asigurare a calității vieții adultului vârstnic. De altfel, începând cu 1992, acesta poartă numele de Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan”. Mai multe informații despre Ana Aslan într-un documentar disponibil aici.
Nu lipsite de emoție în rememorarea efervescenței unor colaborări științifice care au durat decenii, evocările au inclus mesaje de susținere a continuității cercetării, precum și a prezenței femeilor în poziții de prim rang în toate domeniile culturii și ale științei. În acest context, a fost subliniată importanța cunoașterii modelelor în realizarea unei educații de nivel superior și internațional, precum și necesitatea încurajării tinerilor cercetători atât spre a realiza conexiuni fertile cu rezultate anterioare de referință, cât și spre a explora domenii noi, deschise spre nevoile societății actuale. A fost, în același timp, un prilej de a recunoaște și reafirma imperativul menținerii unei legături vibrante și determinatoare între instituții academice emblematice: Academia Română, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“.
Programul integral al evenimentului poate fi accesat aici.
Facultatea de Medicină bucureșteană (astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București) a funcționat în perioada 1869-1948 în cadrul Universității din București. A fost cea de-a patra facultate înființată în cadrul UB (după facultățile de Drept, Litere și Filosofie și Științe) și prima de acest tip din țară, luând locul Școlii Naționale de Medicină și Farmacie (înființată în 1855, tot de Carol Davila). În 1948 a fost transformată în Institutul de medicină și farmacie din București. Facultatea a avut cea mai complexă structură dintre componentele similare ale Universității din București, reunind 34 de catedre și numeroase laboratoare, institute și clinici la care se adăuga un număr semnificativ de cadre didactice și personal auxiliar. Primii profesori ai facultății își făcuseră studiile în străinătate, în principal la Paris, pentru ca ulterior în interiorul corpului didactic să regăsim nume importante formate la Universitatea din București sau chiar venite prin transfer de la Iași, ori, din anii 1920, și de la Cluj.
De la bun început, instituția a atras în jurul ei importante personalități și a devenit în timp mediul propice pentru apariția unor importante personalități ale medicinei românești și internaționale, precum George Emil Palade, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină, Daniel Danielopolu, precursor al teoriei sistemelor biologice și al biociberneticii, promotor al farmacologiei nespecifice, Constantin Ion Parhon, important reprezentant al endocrinologiei și neuropsihiatriei românești, Gheorghe Marinescu, fondatorul Școlii Românești de Neurologie.
Mai multe informații despre perioada în care Facultatea de Medicină a funcționat în cadrul Universității din București sunt disponibile pe site-ul Muzeului Universității din București, aici.
Și în prezent, Universitatea din București, în principal prin Facultățile de Biologie, Fizică și Chimie, dar și prin cele cu profil socio-umanist, continuă să contribuie în mod esențial la dezvoltarea medicinei și farmaciei prin cercetări comprehensive și inovatoare în domeniul bioinformaticii, geneticii, neuroștiințelor, al dezvoltării de noi medicamente, al celulelor stem și al regenerării tisulare și în alte arii de cercetare conexe.
În 2024, Universitatea din București celebrează 160 de ani de la înființare și 330 de ani de continuitate a învățământului superior la București, de la fondarea, în 1694, a Academiei Domnești de către Constantin Brâncoveanu și își propune recuperarea istoriei și memoriei proprii, inclusiv prin recunoașterea și celebrarea periodică a intelectualilor remarcabili care au animat demersuri memorabile din lumea științei, culturii, inovației și cercetării. O dimensiune profund umană, așadar, a cărei substanță atestă complexitatea din spatele fiecărui pas care a consolidat știința actuală.