În perioada 18-24 iulie 2023, se va desfășura Școala de vară „Inscripții grecești din Dobrogea” în cadrul programului Pedagogii inovative al Universității București.
Reuniunea științifică, adresată tuturor studenților din București de la toate ciclurile de studiu, va avea loc în Mangalia (Callatis) și Constanța (Tomis), iar participanții vor vizita și vechile cetăți Histria și Basarabi.
Obiectivul principal al Școlii de vară îl reprezintă dobândirea capacității de a citi și de a descifra cuvinte și texte din inscripții de pe teritoriul Scythiei Minor.
Pentru a putea participa la această școală de vară, candidații trebuie să fie înscriși, la zi, la un program de studii al Universității din București. De asemenea, aceștia trebuie să fi urmat un curs de Limba Greacă Veche (Limba Elină), cel puțin un semestru, demonstrând capacitatea de a citi coerent un text de tipar.
Printre criteriile de departajare, menționăm nota / media notelor la disciplina Limba Greacă; media notelor la toate disciplinele, din toți anii de studiu; pentru studenții anului I licență:
media notelor pe primul semestru și interesul aparte pentru învățarea limbii eline. Cei care doresc să se înscrie la această școală de vară sunt invitați să trimită până luni, 26 iunie 2023, o cerere simplă, prin e-mail, la adresa de e-mail octavian.gordon@ftoub.unibuc.ro.
În e-mail vor fi precizate: numele și prenumele, facultatea, specializarea, anul de studiu, numărul de telefon, nota / media notelor la disciplina Limba Greacă, media notelor la toate disciplinele; detalii, eventual însoțite de documente doveditoare în fotocopie (opțional), care să demonstreze interesul aparte pentru învățarea limbii eline.
Informații suplimentare pot fi solicitate de la lect. univ. dr. Octavian Gordon, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, membru în comitetul organizatoric, la adresa de e-mail octavian.gordon@ftoub.unibuc.ro.
La începutul lunii iulie, participanții care vor fi declarați admiși vor lua parte la un seminar preliminar, cu durata de patru ore și cu prezența obligatorie. Costurile legate de transport și cazare, precum și accesul la muzee sunt acoperite din bugetul proiectului CNFIS-FDI-2021-0456 „Convergențe esențiale în formarea etică, profesională și a inovației didactice”.
Detalii privind înscrierea studenților, condițiile de eligibilitate și programul integral al activităților pot fi consultate aici.




