În perioada 20 iulie – 9 august 2025, Bucureștiul devine locul de întâlnire al unora dintre cei mai promițători tineri pasionați de chimie din România și din alte țări europene, în cadrul APEX Chemistry 2025 (Academic Program of Excellence in Chemistry) – o tabără educațională de excelență, dedicată formării viitoarelor generații de cercetători.
Pe parcursul celor trei săptămâni, tinerii se vor pregăti cu profesori universitari de la cele mai prestigioase universități din lume. Printre profesorii invitați se numără Jean-Mare Lehn (Universitatea din Strasbourg, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987), Adrian Șalic (Harvard Medical School), Niculina Hădade (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca), Ivan Huc (Ludwig Maximilian University, Munchen) Mihaela Matache (Universitatea din București) sau Mihaela Florea (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Măgurele).
Tabăra se desfășoară într-un format intensiv și include cursuri, seminarii și o bogată activitate de laborator, în laboratoarele Facultății de Chimie a Universității din București și a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor.
„Filosofia APEX Chemistry reprezintă o primă interacțiune reală cu cercetarea. Participanții vor desfășura mici proiecte de cercetare, își vor forma mâna de lucru în laborator și vor interpreta datele obținute. Tinerii vor avea ocazia să lucreze cu cercetători de top din domeniul chimiei, care vor împărtăși nu doar informație științifică, ci și experiența vieții lor în cercetare, realitatea eforturilor depuse și satisfacția atingerii obiectivelor de cercetare.” Daniel Funeriu, cercetător, fost Ministru al Educației și Cercetării din România (2009 – 2012).
Înscrierile la APEX Chemistry 2025 sunt deschise până pe 22 iunie 2025, pe baza unui set de probleme pe care candidații trebuie să le rezolve și care este disponibil online AICI.
Educație de excelență susținută de sponsori și parteneri implicați
APEX Chemistry 2025 este organizată cu sprijinul unor sponsori și parteneri conștienți de importanța cercetării pentru societatea românească și anume:
Evenimentul APEX Chemistry 2025 este organizat de Asociația InformART, în parteneriat cu Universitatea din București, după un concept original Oriensys (Franța).
Despre APEX Scientific
APEX Scientific (Advanced Program for Excellence) este o inițiativă de pregătire pentru cercetare a tinerilor excepționali din România și străinătate în domeniul științelor. Programele APEX se concentrează pe explorarea și investigarea în colaborare, exact ca în cercetarea reală, contribuind la mobilitatea socială a tinerilor și facilitarea accesului la educație de înalt nivel precum și promovarea României ca centru de excelență în formarea științifică. Primul program implementat a fost APEX Maths 2024, la Reșița, unde au participat 47 elevi din 9 țări, din care 30 de români (din 12 județe). Succesul acestuia a făcut prestigioasa universitate americană MIT să recomande tabăra pe site-ul său. Programul din 2025, extins față de 2024, cuprinde două sesiuni, APEX Chemistry la București și APEX Maths la Reșița.
Despre Fundația Dacia pentru România
Fundația Dacia pentru România (FDpR) inspiră și susține o societate incluzivă, facilitând mobilitatea fizică și socială. Viziunea Fundației este o Românie care își valorifică potențialul uman. Fundația sprijină proiecte și organizații care asigură accesul la educație, piața muncii și cultură, având impact local, regional sau național.
Informații suplimentare pot fi accesate pe site-ul oficial, pagina de Instagram sau Facebook.




