„Avem peste 70 de angajați și colaboratori din UB și colaborarea cu ei merge foarte bine, este în ADN-ul nostru să lucrăm cu aceștia” –  interviu cu Caterina Apostol

„Avem peste 70 de angajați și colaboratori din UB și colaborarea cu ei merge foarte bine, este în ADN-ul nostru să lucrăm cu aceștia” –  interviu cu Caterina Apostol

Compania românească de dezvoltare software Softbinator Technologies a câștigat, în cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Angajatorul Anului 2020” în domeniul Științe Exacte și Inginerie.

Despre parteneriatele companiei cu Universitatea din București, necesitatea implicării studenților în cât mai multe stagii de practică și internshipuri, importanța familiarizării cu mediul de lucru și rigorile unui job în domeniu, profilul absolvenților UB, am discutat cu Caterina Apostol, Social Media Specialist Softbinator Technologies.

Reporter: În cadrul celei de-a patra gale a Premiilor Senatului Universității din București, Softbinator Technologies a obținut distincția de angajator al anului 2020. Ce a însemnat pentru companie obținerea acestui premiu?

Caterina Apostol: Acest premiu a fost primit cu mare recunoștință și, pentru noi,  marchează legătura strânsă între ceea ce reprezintă Softbinator Technologies și Facultatea  de Matematică și Informatică a Universității din București. Suntem bucuroși să fim atât de aproape de Universitate și purtăm cu mândrie acest titlu onorific.

R.: Nominalizarea de a participa la Premiile Senatului Universității din București a fost o inițiativă de-a unuia dintre managerii companiei. De unde ați aflat de Premiile Senatului și care este motivația principală a nominalizării proprii?

C.A.: Avem mai mulți colegi care predau la Universitatea din București, Facultatea de Matematică și Informatică și, de aceea, suntem la curent cu ce se întâmplă în Universitate. Softbinator Technologies a devenit partener constant al Universității din București, ajungând să angajeze absolvenți și masteranzi ai  FMI în poziții-cheie în cadrul companiei, precum programatori, recruteri, HR, chiar și acționari.

R.: Povestiți-ne mai multe detalii de companie, obiect de activitate, număr de angajați, proiecte în care a fost implicată.

C.A.: Softbinator Technologies este despre tehnologii cutting-edge. Alături de clienți globali din Statele Unite ale Americii, Europa și Asia, lucrăm cu ultimele versiuni Angular, React, Java, Net, NodeJS, Flutter, Kotlin, Swift. Avem expertiză în Blockchain, AI/ML și construim arhitecturi scalabile în Cloud, utilizând cele mai recente tool-uri de DevOps. Livrăm la nivel global, atât pentru startup-uri, cât și pentru clienți din Fortune 500 alături de care construim echipe Agile (n.n. – o nouă abordare de management care a revoluționat industria software-urilor). Avem un mindset orientat spre dezvoltarea de produse, fiind apreciați pentru abilitatea noastră de prototipare rapidă.

R.: Softbinator Technologies a devenit partener constant al Universității din București, ajungând să angajeze numeroși absolvenți și masteranzi ai Facultății de Matematică și Informatică în poziții-cheie în cadrul companiei, precum programatori, recruteri, HR, ba chiar și acționari. Ce face diferența între absolvenții UB și alți candidați proveniți din alte medii universitare și ce stă la baza politicii interne a companiei de a se orienta către absolvenții noștri ca (potențiali) angajați?

C.A.: Am participat la schimbarea curriculei universitare la Informatică și susținem laboratoare bazate pe tehnologii noi, iar acesta este un mare plus când vine vorba de piața muncii, deoarece ei sunt mult mai bine pregătiți și sunt la curent cu cerințele de pe piața muncii.

R.: Aveți în plan să implementați, după revenirea la un context care favorizează interacțiunea față în față, un program de practică pentru studenții și absolvenții FMI care s-ar putea transforma pentru aceștia într-o colaborarea de lungă durată cu companie și chiar angajarea acestora?

C.A.: În momentul de față avem un program care să echivaleze practica studenților, însă rămâne deschis pentru studenții din universitățile de profil din București. Acest program se numește Softbinator Labs, iar cursurile se derulează pe parcursul a cinci săptămâni, urmând ca la final să prezinte și studenții un proiect pe baza celor învățate.

În urma acestui proiect o parte dintre studenți sunt angajați pe poziții de Junior Engineer. Dacă anul trecut am avut acest program pentru cursuri precum Java, Net, React și Angular, anul acesta vom aborda și cursuri de Blockchain și QA.

R.: Aveți 70 de angajați cu pregătire academică la Universitatea din București. Cum decurge colaborarea cu ei? Desigur, fiecare membru al echipei se distinge prin aptitudini specifice, însă ați putea să ne enumerați câteva competențe generale ale acestora?

C.A.: Da, într-adevăr, avem de fapt peste 70 de angajați și colaboratori din UB și colaborarea cu ei merge foarte bine. Este în ADN-ul nostru să lucrăm cu absolvenți UB (Matematică-Informatică), mai ales că atât CEO-ul, cât și ceilalți cofondatori sunt toți alumni UB. Ce îi diferențiază este deschiderea spre a aborda mai multe tehnologii (orientarea full-stack) și este foarte utilă baza ce ține de fundamentele în programare: algoritmică, programare orientată pe obiecte, structuri și baze de date.

R.: Cum credeți că ar putea Universitatea din București să stimuleze dimensiunea aplicată a programelor de studii, pregătindu-și mai bine viitorii absolvenți pentru piața muncii?

C.A.: Universitatea din București are o polivalență extraordinară prin diversitatea facultăților. În primul rând, este necesară o colaborare tot mai strânsă cu companiile (invitarea specialiștilor la laboratoare și seminarii, practică, proiecte de licență, master și doctorat cu companii). În al doilea rând, ar fi foarte util ca studenții să poată aleage cursuri și de la alte facultăți din UB, nu doar pe cea pe care o urmează direct. Avem nevoie de specialiști care să cunoască și să poată aborda soluții ce apelează la skill-uri transdisciplinare. În al treilea rând, stimularea intensă a startup-urilor; UB să funcționeze ca un incubator pentru afaceri.

R.: Ce recomandări aveți pentru viitoarea sesiune a Premiilor Senatului Universității din București?

C.A.: Ar fi interesant să avem întâlniri și după premiere, să construim o relație tot mai apropiată și firmele premiate să se cunoască între ele și să pună umărul la construirea unui parteneriat solid cu UB.

R.: În loc de încheiere, vă rugăm să transmiteți un mesaj organizatorilor Premiilor Senatului Universității din București.

C.A.: Vă urăm mult succes și să trecem cu bine peste pandemie, să revenim la o prezență față în față, sau cel puțin hibrid.

Mai multe informații despre compania Softbinator Technologies pot fi consultate aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services