Miercuri, 19 iunie 2024, Asociația Universităților, Institutelor de Cercetare – Dezvoltare și Bibliotecilor Centrale Universitare din România – Anelis Plus, Editura Springer Nature și platforma Enformation invită membrii comunității academice a Universității din București la un eveniment online dedicat autorilor, intitulat „Open Access and Publishing Summit”. Evenimentul se va desfășura începând cu ora 11:00, pe platforma Zoom.
În cadrul webinarului se va discuta despre publicarea articolelor în regim Open Access, beneficiile publicării Open Access și se vor oferi recomandări pentru scrierea unui articol de succes. Totodată, participanții se vor familiariza cu pașii pe care un utilizator trebuie să-i parcurgă pentru a publica un manuscris în baza acordului încheiat de Anelis Plus cu Springer Nature.
„Pe parcursul seminarului online, se va discuta tot ceea ce trebuie să știți despre publicarea următorului dvs. articol în regim Open Access. Descoperiți numeroasele beneficii ale publicării Open Access, atât pentru cercetători, cât și pentru instituții. Aveți ocazia să aflați trucuri și sfaturi pentru scrierea unui articol de succes și totodată, veți cunoaște pașii pe care un utilizator trebuie să-i parcurgă când alege să publice un manuscris în baza acordului încheiat de Anelis Plus cu Springer Nature”, este mesajul transmis de organizatori.Pentru mai multe detalii și înregistrare, persoanele interesate sunt rugate să acceseze acest link. Organizatorii vor elibera un certificat de participare pentru fiecare participant.
Mai multe informații despre eveniment pot fi accesate aici. De asemenea, informații suplimentare pot fi solicitate la adresa de e-mail events@e-nformation.ro.



