Ce mai înseamnă să fii arheolog astăzi? Cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei, ICUB a invitat cinci arheologi să răspundă la cinci întrebări legate de prezentul și viitorul arheologiei

Cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei, celebrate în perioada 14-15 iunie 2024, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB) a invitat cinci arheologi să răspundă la cinci întrebări referitoare la prezentul și viitorul arheologiei, mai ales în contextul noilor evoluții tehnologice și al ascensiunii inteligenței artificiale.

Au răspuns apelului nostru mai mulți colegi din cadrul Platformei ArchaeoScience a ICUB, arheologii Cătălin Lazăr, Cristina Covătaru, Gabriel Popescu, Petra Coman și Vasile Opriș. Vă invităm să citiți răspunsurile lor mai jos.

ICUB: Ce mai înseamnă să fii arheolog astăzi?

Cătălin Lazăr: Să fii arheolog astăzi reprezintă o provocare fascinantă și multidimensională pentru că profesia nu mai este limitată la simpla excavație și analiză a artifactelor; a devenit o aventură complexă care necesită un set variat de abilități și cunoștințe. Arheologii trebuie să fie mereu la curent cu cele mai noi metode și tehnici de cercetare, de la utilizarea dronelor pentru cartografierea siturilor arheologice până la analiza ADN-ului preistoric și antic. Interdisciplinaritatea este cheia în arheologia modernă, iar colaborarea cu experți din diverse domenii îmbogățește perspectivele și contribuie la descoperiri complete și mai nuanțate. Răbdarea este o virtute esențială pentru orice arheolog, deoarece procesul de excavație și analiză poate dura ani de zile, iar rezultatele nu sunt întotdeauna imediate. Pasiunea și curiozitatea sunt forțele motrice ale oricărui arheolog, transformând fiecare fragment găsit și fiecare teorie confirmată într-o victorie personală și profesională. Astfel, a fi arheolog astăzi înseamnă să îmbrățișezi complexitatea și diversitatea, să te adaptezi continuu și să cultivi o curiozitate insațiabilă pentru a descoperi și a înțelege mai bine istoria umanității.

Cristina Covătaru: Să fii arheolog astăzi înseamnă mai mult decât a săpa în pământ, a descoperi artifacte și a te afla mereu în căutarea „comorilor” din trecut. Este o profesie dinamică, interdisciplinară, care necesită o combinație unică de abilități și cunoștințe. Să fii arheolog astăzi presupune o gamă largă de abilități și cunoștințe, menită să te ajute să navighezi prin varietatea largă de subdomenii ale domeniului. Pe lângă cunoștințele aprofundate despre o perioadă (pre)istorică aleasă ca specializare principală, este esențial să deții expertiză în unul din subdomeniile specifice cum ar fi zooarheologia, antropologia sau geofizica. Consider că arheologii moderni joacă un rol crucial în înțelegerea trecutului nostru și în conservarea moștenirii culturale a omenirii.

Gabriel Popescu: Această întrebare presupune că am ști sau am fi știut vreodată ce înseamnă să fii arheolog. Mă îndoiesc foarte tare că s-a știut vreodată cu adevărat, în România și în alte locuri precum România, ce înseamnă să fii arheolog. Din păcate, această întrebare lipsește cu desăvârșire din procesul de formare profesională formală a arheologilor, fapt care provine, chiar și în ziua de astăzi, din lipsa de preocupare pentru perspectiva teoretică. Mai mult decât atât, există o confuzie foarte gravă între teorie și a îngurgita, pe nemestecate, informații referitoare la culturi arheologice, clasificări de obiecte, analogii etc.

Prin urmare, pentru mine, arheologia este un domeniu de cercetare care ar trebui să contribuie, alături de celelalte domenii ale cercetării, la înțelegerea prezentului și la elaborare de predicții cât mai viabile pentru viitor. Aceasta se poate realiza prin elaborarea de modele formale explicative, înrădăcinate în neodarwinism și sistemele adaptative complexe, pentru înțelegerea proceselor evolutive, ale schimbărilor la nivel biocultural-comportamental, ale dinamicii pe durată lungă și medie ale societăților umane, prin potrivirea acestor modele cu datele (cel mai adesea trunchiate), provenite din trecut, recuperate din contextele arheologice. Prin urmare, arheologia, și implicit arheologii și rezultatele cercetării arheologice, ar trebui să fie o parte integrantă foarte importantă a dezvoltării durabile pe termen lung.

Sigur că, așa cum spuneam mai sus, problema nu poate fi rezolvată în condițiile lipsei, aproape cu desăvârșire, a unui învățământ formal, integrat, dedicat arheologiei și antropologiei.

Petra Coman: Arheologia este un domeniu solicitant atât din punct de vedere fizic, prin prisma activităților de teren, cât și din punct de vedere intelectual, prin munca de laborator și a cercetării continue, indiferent de senioritatea atinsă în domeniu. Însă un arheolog, pe lângă aceste activități din, să zicem, „fișa postului”, trebuie să se lupte cu birocrația, cu un sistem care nu pune preț pe cercetare și care nu alocă fonduri suficiente pentru aceste demersuri.

Totodată, dat fiind că arheologii lucrează în diverse medii, de la universități, muzee, instituții de cercetare până la diverse proiecte de construcție unde sunt necesare evaluări arheologice, munca unui arheolog este adesea interdisciplinară, implicând colaborarea cu geologi, biologi, istoriografi și alți specialiști pentru a obține o înțelegere completă a trecutului uman.

Vasile Opriș: Din punctul meu de vedere, să fii arheolog astăzi înseamnă să te simți în același timp privilegiat că urmezi o meserie pasională care aduce multe satisfacții și frustrat din cauza constrângerilor financiare care frânează dezvoltarea unei infrastructuri moderne de cercetare și nu de puține ori și conduce la neîmplinirea unor țeluri personale.

ICUB: Cum arată arheologia în epoca inteligenței artificiale?

Cristina Covătaru: În epoca inteligenței artificiale, arheologia se transformă rapid, devenind un domeniu în care adaptabilitatea la noile tehnologii este esențială. Utilizarea AI și a altor tehnologii avansate pot facilita analiza și interpretarea datelor arheologice. Cu toate acestea, această integrare a tehnologiei necesită o pregătire specializată și minuțioasă, care uneori poate fi dificil de accesat din cauza resurselor limitate sau a disponibilității instruirii. Cred că poate fi o sabie cu două tăișuri dacă este utilizată necorespunzător.

Cătălin Lazăr: În epoca inteligenței artificiale, arheologia se află într-o stare de expectativă și precauție. Deși există recunoașterea potențialului imens pe care AI o aduce, mulți din domeniu sunt încă nesiguri asupra impactului real al acestei revoluții tehnologice. Nu cred că se înțelege pe deplin cum AI poate transforma metodele și rezultatele arheologice. Ca atare, arheologia trebuie să se adapteze și să includă IA în demersurile sale de cercetare pentru a beneficia de avantajele analitice și predictive pe care aceasta tehnologie le poate oferi. Adaptarea la AI poate deschide noi perspective și poate accelera descoperirile, dar necesită o deschidere și o înțelegere mai profundă a posibilităților și limitărilor sale.

Vasile Opriș: Arheologia este, în mod categoric, unul dintre domeniile care poate fi ajutat enorm de inteligența artificială, dar, din fericire, niciodată înlocuit de aceasta.

Petra Coman: Inteligența artificială a început să fie introdusă în arheologie mai târziu decât în alte domenii, însă aplicabilitatea atrage atât plusuri, cât și minusuri, cele mai multe minusuri fiind legate de implicațiile etice. Pentru domeniul arheologiei se pot crea baze de date pentru a deservi numeroase activități de cercetare, precum: pattern recognition cu ajutorul dronelor LIDAR în prospecțiunile non-intruzive pentru structurile din situri pentru identificarea anumitor tipare și pentru a le compara cu alte structuri similare și pentru estimarea locațiilor unor situri noi; automatizarea diverselor taskuri ce necesită timp îndelungat (fișe de sit, documentație etc.); traducerea anumitor documente sau inscripții considerate intraductibile și analiza diverselor materiale arheologice, cum ar fi resturile osteologice umane pentru determinarea sexului și a vârstei din material osteologic fragmentar, pentru determinarea vârstei, sexului și a speciei resturilor faunistice și a reconstituirii materialului ceramic și litic.

Gabriel Popescu: Nu arată foarte bine, dacă ne referim la România și țări asemănătoare acesteia, având în vedere lipsa, așa cum spuneam mai sus, a unui învățământ formal dedicat acestui domeniu de cercetare științifică. Cu sau fără inteligența artificială, în lipsa existenței unei agende pe termen lung, a unei strategii de formare profesională formală atât în domeniul arheologiei cât și al antropologiei (care ar trebui să se studieze integrat, dar și cu colaborarea cu alte domenii de cercetare), arheologia va arăta la fel de prost sau de bine, depinde de perspectiva fiecăruia (pentru unii arheologia în România arată din ce în ce mai bine).

ICUB: Puteți enumera câteva plusuri și minusuri ale felului în care arată domeniul în România în momentul de față?

Vasile Opriș: La plusuri aș menționa evoluția bună în ultimii ani a direcțiilor de cercetare pluri-disciplinară în mai multe centre din țară (București, Iași, Cluj, Timișoara), iar la minusuri, bugetele mici alocate pentru cercetarea fundamentală, infime pentru săpături sistematice, aproape absente pentru analize arheometrice.

Cristina Covătaru: Arheologia din România se află într-un proces de aliniere la practicile internaționale, încercând să adopte standardele și metodologiile din Vestul Europei. Unul dintre avantajele acestui demers este dorința și efortul constant al arheologilor români de a excela în domeniu, ceea ce duce la creșterea calității cercetării arheologice. Totuși, rezultatele impresionante sunt mai rare decât în țările vestice, în parte din cauza resurselor financiare limitate care restrâng amploarea proiectelor. Dezavantajele majore includ lipsa centrelor de educație specializate și a finanțării adecvate, care sunt esențiale pentru desfășurarea proiectelor de mare anvergură și pentru formarea continuă a specialiștilor. În plus, absența laboratoarelor unde arheologii pot efectua cercetări avansate limitează posibilitatea de a face descoperiri semnificative și de a avansa în cunoașterea (pre)istoriei noastre.

Gabriel Popescu: Este aproape imposibil, după părerea mea, în condițiile date, să se poată oferi un răspuns elaborat, în această privință. Este adevărat că s-au adoptat, de-a lungul timpului o serie de metode noi de cercetare, au apărut o serie de studii în reviste și volume de prestigiu internațional, dar, acest lucru nu s-a realizat într-o manieră integrată, iar cel mai adesea este vorba despre adoptarea pe nemestecate a unor metode doar de dragul de a folosi „metode științifice” fără însă a avea întrebări de cercetare ancorate într-o anumită perspectivă teoretică, fără a încerca descoperirea de cauzalități, dincolo de o serie de corelații evidente.

Petra Coman: Consider că domeniul arheologiei în România se confruntă cu un mix de oportunități și provocări. România se bucură de o bogăție de situri arheologice diversificate temporal si geografic, stimulând interesul studenților și oferind oportunități valoroase de cercetare. Existența specialiștilor formați în străinătate aduce un plus de expertiză și perspective noi, contribuind la dezvoltarea domeniului și la formarea noilor generații de arheologi. Cu toate acestea, lipsa resurselor financiare adecvate și suprasaturarea pieței muncii reprezintă obstacole majore care trebuie abordate pentru a asigura un viitor sustenabil și prosper pentru acest domeniu important.

Cătălin Lazăr: Domeniul arheologiei în România prezintă atât plusuri, cât și minusuri în momentul de față. Printre plusuri se numără deschiderea internațională după aderarea la UE, care a facilitat colaborările și proiectele comune cu parteneri externi. Potențialul arheologic al României este vast, oferind oportunități semnificative de descoperiri și cercetări. Ca atare, această deschidere internațională poate atrage parteneri externi, ceea ce poate duce la o mai bună finanțare și la utilizarea tehnologiilor de vârf. Pe de altă parte, există mai multe minusuri care afectează domeniul. Disciplina arheologică nu este adaptată cerințelor pieței actuale, ceea ce duce la o eficiență redusă în cercetare și managementul siturilor. Neprofesionalizarea domeniului și breslei este o problemă majoră, la fel și absența unor facultăți dedicate exclusiv arheologiei în România. Formarea profesională este prost corelată cu necesitățile de pe piața muncii, iar programele învechite din curricula facultăților de istorie contribuie la pregătirea insuficientă a noilor arheologi. Toate aceste aspecte necesită atenție și reforme pentru a valorifica pe deplin potențialul arheologic al României.

ICUB: Arheologia este prin definiție un domeniu interdisciplinar. Care sunt zonele care se dezvoltă cu predilecție în domeniu din această perspectivă astăzi?

Cătălin Lazăr: Arheologia de astăzi poate fi doar interdisciplinară, iar orice încercare non-multidisciplinară trebuie evitată, deoarece ar provoca mai mult rău decât bine. Excepțiile sunt doar evenimentele de forță majoră. De aceea, în Europa de Vest și SUA, se vorbește din ce în ce mai mult despre “archaosciences” în loc de “archaeology”. În România, interdisciplinaritatea este reflectată în principal prin metodele de prospecțiuni non-intruzive (terestre, acvatice, aeriene), care vizează cartarea și explorarea siturilor arheologice. Aceste metode moderne permit o investigare detaliată a siturilor fără a le afecta integritatea. Următoarea zonă importantă este cea bioarheologică, care include antropologia fizică, arheozoologia și arheobotanica, oferind informații esențiale despre modul de viață și mediul natural al vechilor civilizații. Studiile arheometrice asupra artefactelor și ecofactelor sunt, de asemenea, în dezvoltare, aducând contribuții valoroase la înțelegerea tehnologiilor antice. Studiile moleculare, inclusiv cele izotopice și a ADN-ului, sunt la început în România, dar este încurajator faptul că s-a început dezvoltarea acestor direcții noi, în special la Universitatea din București. Aceste abordări interdisciplinare oferă o imagine complexă și detaliată a trecutului, evidențiind importanța colaborării dintre diverse domenii pentru a îmbogăți cunoștințele arheologice.

Petra Coman: Din punctul meu de vedere, subiectul este mult prea vast pentru a fi prezentat pe scurt, însă aș puncta necesitatea unor laboratoare în care practicile interdisciplinare se pot dezvolta și în care se pot forma arheologii, de exemplu de izotopi stabili (C, N, Sr, S, O), laboratoare de tehnologie ceramică, laboratoare de arheologie digitală (drone, stație totală, baze de date etc.), laboratoare în care să putem sorta materialele arheologice, laboratoare cu microscoape, laboratoare specifice pentru studiul ADN-ului antic (clean room).

Vasile Opriș: Aici eu aș menționa prospecțiunile non-intruzive, datorită accesului facil la tehnologie actuală și necesitatea ridicată indiferent de cronologia unui sit.

Cristina Covătaru: Arheologia contemporană se dezvoltă dinamic în mai multe direcții interdisciplinare, cu un accent deosebit pe bioarheologie, inclusiv subdomeniile biomolecular și genetic, precum și pe arheologia digitală. Analizele biomoleculare și genetice deschid noi orizonturi în înțelegerea populațiilor trecute, oferind date care nu pot fi obținute prin studiul culturii materiale. De exemplu, relațiile de rudenie dintre indivizi pot fi acum elucidate prin analiza ADN-ului, iar dieta și mobilitatea pot fi investigate prin analize izotopice.

În paralel, arheologia digitală se află într-o expansiune rapidă, concentrându-se pe documentarea digitală a patrimoniului cultural mobil și imobil. Această abordare este esențială pentru conservarea dovezilor arheologice care sunt supuse unui proces constant de degradare. Tehnologiile digitale permit crearea de modele 3D detaliate și arhive digitale care asigură păstrarea informațiilor pentru cercetările viitoare și pentru educația publicului larg.

Gabriel Popescu: În prezent, se pune mare accent pe studii de analiză genetică, analize de izotopi stabili, analize spațiale etc. Din păcate, destule dintre acestea, cum spuneam anterior, sunt sterile, lipsite de întrebări adecvate de cercetare, de preocuparea de a răspunde la întrebări cu putere de generalizare, adică de a produce teorie (deci, de cunoaștere, teoria înseamnă cunoaștere, idee(i) generalizate cu privire la o întrebare, un subiect de cercetare sau la nivel înalt, cu privire la un domeniu, NU doar informație despre …). În destule situații preocuparea este mai degrabă de arăta „cât de tari suntem și noi, putem să publicăm și noi precum cei din vest”. Este o păcăleală, după părerea mea, cu efecte pe termen lung, tocmai din lipsa de preocupare, pentru mai sus menționata formare profesională formală adecvată domeniului.

ICUB: Cum ați motiva un tânăr să aleagă arheologia?

Cristina Covătaru: Ca doctorand în geoarheologie, aș spune că pasiunea este fundamentul care ar trebui să ghideze un tânăr în alegerea acestui domeniu. Arheologia oferă oportunitatea unică de a explora trecutul umanității. Printre avantajele studiului acestui domeniu se numără dezvoltarea gândirii critice și capacitatea de a aborda probleme complexe din perspective multiple. De asemenea, arheologia încurajează adaptarea la situații noi și neașteptate, precum și flexibilitatea de a alege și specializa într-unul dintre numeroasele subdomenii ale sale. Desigur, există și provocări în acest câmp de studiu, iar depășirea acestora necesită o motivație personală solidă și aspirația de a excela ca om de știință.

Vasile Opriș: În ce mă privește, l-aș invita pe un șantier arheologic pentru câteva zile. Dacă o să îi placă, va mai veni și are toate șansele să ajungă arheolog. Dacă nu, evident că alegerea va fi alta.

Gabriel Popescu: Perspectivele nu sunt, după părerea mea, foarte bune, exceptând, poate, situația în care ne preocupăm în mai mare măsură de arheologia preventivă și de salvare, pentru care, de altfel, de asemenea, nu există formare profesională adecvată.

Petra Coman: Studenții de la Facultatea de Istorie aleg acest domeniu din pură pasiune, sunt deja motivați și sunt conștienți de aceste aspecte. Însă ei pot abandona studiile și se pot îndrepta spre alte domenii tocmai din lipsa oportunităților de angajare în domeniul arheologiei și al cercetării și în ciuda faptului că nevoia de personal calificat în aceste domenii este foarte mare. Formarea unui arheolog și cercetător este un proces de lungă durată, iar ca aceștia să rămână în sistem, ei trebuie să fie motivați cu venituri atractive, pe măsura cunoștințelor lor, poziții permanente și oportunități de formare continuă.

Cătălin Lazăr: Pentru a motiva un tânăr să aleagă arheologia, este esențial să-i subliniem aspectele provocatoare și fascinante ale acestei cariere. Arheologia oferă oportunități unice de a explora și de a înțelege trecutul umanității, ceea ce poate fi extrem de captivant pentru cei cu o curiozitate naturală. Deocamdată, dat fiind domeniul nu oferă perspective financiare promițătoare la începutul carierei, motivația principală inițială este legată de curiozitate și dorința de a învăța. Noi, la universitate, putem trezi această curiozitate și îi putem încuraja pe studenți să accepte provocările pe care o carieră în arheologie le implică. Din punctul meu de vedere, explorarea și adresarea propriilor întrebări și interese în arheologie reprezintă cea mai bună metodă de a te dezvolta adecvat în acest domeniu. Astfel, pasiunea și dorința de cunoaștere devin motorul principal care le va ghida cariera și le va aduce satisfacții profesionale și personale.

Tot cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei, Universitatea din București, prin Institutul de Cercetare al Universității din București, și Muzeul Municipiului București au organizat, la Grădina Botanică a UB, evenimentul „Vestigii și Viziuni: Zilele Arheologiei Europene”.

Evenimentul a reprezentat o invitație adresată publicului larg să exploreze siturile arheologice coordonate de specialiști din cadrul celor două instituții organizatoare. Secțiunea de postere organizată în cadrul Zilelor Europene ale Arheologiei a inclus șantierele arheologice București Centrul Istoric (Strada Șelari, București, nr. 4), Chiselet, Gumelnița (județul Călărași), Romula (județul Olt), Sultana, Vlădiceasca (județul Călărași) și Vânători (județul Galați), situri care acoperă un segment de timp cuprins între paleoliticul superior până la perioada modernă (secolele XIX-XX).

Astfel, publicul a avut astfel ocazia să cunoască povești noi despre comunitățile umane ce au ocupat sudul și sud-estul României în ultimii 18000 de ani, începând cu vânătorii-culegători, păstorii și fermierii preistorici, continuând cu populațiile epocii metalelor și antichității și finalizând cu vestigiile recente ale Bucureștiului.

Mai multe informații despre acest eveniment, dar și despre Zilele Europene ale Arheologiei pot fi accesate aici.