Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, reprezentat în rețeaua europeană de promovare a cercetării de frontieră „Ambasadori pentru ERC”

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, reprezentat în rețeaua europeană de promovare a cercetării de frontieră „Ambasadori pentru ERC”

Luni, 28 aprilie, a avut loc la Bruxelles evenimentul de lansare a rețelei „Ambasadori pentru ERC”, inițiativă comună a Consiliului European pentru Cercetare (ERC) și Asociației Beneficiarilor de Granturi ERC (AERG), ce are ca scop susținerea cercetării de frontieră în statele membre ale Uniunii Europene și țările asociate programului Horizon Europe.

În cadrul evenimentului, lect. univ. dr. Mihaela Constantinescu, director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) și cadru didactic la Facultatea de Filosofie a Universității din București, a fost desemnată Ambasador ERC din partea României.

Organizat în cadrul reuniunii plenare a Consiliului Științific ERC și cu participarea Președintei ERC, Maria Leptin, evenimentul oficial de lansare a rețelei „Ambasadori pentru ERC” a reunit ambasadorii desemnați la nivelul statelor europene pentru a promova cercetarea de frontieră.

Ambasadorii ERC au fost desemnați în urma unei selecții competitive din rândul beneficiarilor prestigioaselor granturi de cercetare de frontieră acordate de Consiliul European de Cercetare. Aceștia vor avea rolul de a susține și promova importanța finanțării cercetării de frontieră în rândul decidenților politici, mass-media și comunităților locale.

Inițiativa „Ambasadori pentru ERC” reunește efortul comun al Consiliul European de Cercetare (ERC – European Research Council) și al Asociației Beneficiarilor de Granturi ERC (AERG – Association of ERC Grantees). ERC este principala instituție europeană de finanțare a cercetării de frontieră, ce promovează excelența științifică în toate domeniile de cercetare prin patru scheme principale de granturi ERC (Starting Grants, Consolidator Grants, Advanced Grants și Synergy Grants). Organizația non-profit AERG reunește cercetători excepționali, foști și actuali beneficiari ai granturilor ERC, provenind din peste 10.000 de experți de top din întreaga Europă. Mai multe detalii despre inițiativa „Ambassadors for the ERC Network” pot fi consultate aici.

Mihaela Constantinescu este lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București și director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA). În anul 2023 a obținut o finanțare de 1,5 milioane euro în cadrul competiției ERC Starting Grants pentru proiectul de cercetare avataResponsibility („Avatar agency. Moral responsibility at the intersection of individual, collective, and artificial social entities in emergent avatar communities”). Implementat la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2028, proiectul avataResponsibility explorează influența avatarurilor digitale și robotice bazate pe inteligență artificială asupra comportamentului moral, în raport cu practicile de atribuire a responsabilității morale individuale și colective. Detalii despre proiectul avataResponsibility sunt disponibile aici.

Cu o tradiție de două decenii, Centrul de Cercetare în Etică Aplicată (CCEA) din cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea din București, este singura instituție românească unde se studiază și se cercetează sistematic disciplinele etice, de la teoriile morale clasice la bioetică, etica inteligenței artificiale sau etica mediului și afacerilor. Centrul şi membrii săi îşi asumă rolul de a impulsiona dezbaterile academice și de a încuraja reflecția publică rațională asupra subiectelor de etică aplicată şi filosofie morală. Astăzi, CCEA găzduiește proiecte de cercetare de anvergură, precum avataResponsibility, proiect câștigător al prestigioasei competiții europene ERC Starting Grants.

Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, parte a Facultății de Filosofie, e dedicat promovării cercetării, educației și dialogului public în domeniul eticii și filosofiei morale. Prin programele și proiectele lor – inclusiv proiectul de cinci ani, finanțat de European Research Council, avataResponsibility, și două proiecte europene Horizon, CHANGER și NIHAI, care evaluează rolul inteligenței artificiale în diverse domenii –, cercetătorii CCEA urmăresc să înțeleagă și să explice temele etice, sociale și politice ale civilizației digitale contemporane. În ultimii ani, centrul a derulat proiecte despre inteligența artificială responsabilă, etica roboților sau neuroetica tehnologiilor de ameliorare cognitivă și morală, consolidând poziția Universității din București în cercetarea etică globală.

Mai multe informații cu privire la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată pot fi accesat pe site-ul oficial.

Totodată, mai multe informații despre această inițiativă pot fi consultate aici și aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services