CIVIS primește două milioane de euro pentru dezvoltarea dimensiunii de cercetare în cadrul Universității Civice Europene

CIVIS primește două milioane de euro pentru dezvoltarea dimensiunii de cercetare în cadrul Universității Civice Europene

Alianța CIVIS primește două milioane de euro de la Comisia Europeană în vederea impulsionării cercetării și inovării în cadrul consorțiului. Sprijinul financiar vizează dezvoltarea proiectului „RIS4CIVIS”, coordonat de Universitatea Aix-Marseille (Franța), una dintre cele opt universități membre ale consorțiului CIVIS.Fondurile sunt acordate prin programul H2020 („SWAFS”), cel mai amplu program de cercetare și inovare derulat de Uniunea Europeană. Proiectul câștigător se va desfășura pe o perioadă trei ani.

Astfel, proiectul „RIS4CIVIS” va impulsiona cercetarea și inovarea (R&I Dimension) în cadrul CIVIS, în conformitate cu strategia comună de dezvoltare pe termen lung a universităților membre și a colaborării acestora pentru asigurarea calității educației. Obiectivul principal al acestuia este dezvoltarea unei strategii comune de cercetare și inovare la nivelul universităților membre ale rețelei CIVIS, prin punerea în comun a infrastructurii de cercetare,  valorizarea capitalului uman, promovarea inițiativelor de tip Open Science și îmbunătățirea cooperării dintre mediul de afaceri și societatea civilă.

RIS4CIVIS: Research and Innovation Strategy for CIVIS

Proiectul RIS4CIVIS urmărește să contribuie la dezvoltarea unei strategii comune de cercetare și inovare in cadrul rețelei CIVIS. Activitatea în cadrul proiectului RIS4CIVIS are loc în 6 module (‘Transformational Modules’) dedicate elaborării unei strategii comune de cercetare, dezvoltării infrastructurilor de cercetare, stimulării colaborării între mediul academic și cel de afaceri, promovării excelenței în politicile de resurse umane, implementării celor mai bune practici ale științei deschise (Open Science) și comunicării rezultatelor științifice către un public cât mai larg (Citizen Science). În cadrul proiectului, Universitatea din București coordonează modulul 5, Mainstreaming of Open Science. Mai multe detalii despre proiectul RIS4CIVIS sunt disponibile aici.

Ce este Open Science?

Open Science (OS, știința deschisă) reprezintă o abordare a practicii științifice în mod colaborativ și transparent, care produce rezultate disponibile în mod public. De multe ori, OS este asociată cu practicile de publicare în regim Open Acces (OA, accesul deschis). Adeseori, OS face apel la mijloacele digitale de producere și diseminare a rezultatelor cercetării (European Commission, Open Science, 2019)

Scopul politicilor de tip OS este să promoveze transparența practicii științifice, precum și posibilitatea de a reproduce, dar și de a reutiliza rezultatele obținute în urma cercetării științifice. Multiple strategii de comunicare a rezultatelor, precum și identificarea unor forme diverse de colaborare fac parte din OS.

Creșterea vizibilității și calității rezultatelor obținute în diferite domenii științifice reprezintă un deziderat, motiv pentru care politicile de finanțare a cercetării pe plan European marchează trecerea spre publicații în regim OA.

Se preconizează că în următorii ani, toate publicațiile rezultate din proiecte finanțate din fonduri publice să aibă rezultatele disponibile în mod public (www.coalition-s.org). Principiile care stau la baza publicării OA, precum și a promovării OS au fost rezumate sub numele de FAIR (Findability, Accessibility, Interoperability, and Reuse). Mai multe detalii cu privire la FAIR-OA pot fi accesate aici.

Alte inițiative de promovare a OS includ The Declaration on Research Assessment (DORA) și Berlin Declaration on Open Access to Knowledge in the Sciences and Humanities. Mai multe detalii cu privire la OS pot fi accesate pe pagina Open Science Knowledge Hub România și Open Science – European Commission.

Despre CIVIS

CIVIS este o Universitate Civică Europeană formată din alianța a opt instituții de învățământ superior din Europa: Universitatea Aix-Marseille (Franța), Universitatea Națională și Capodistriană din Atena (Grecia), Universitatea Liberă din Bruxelles (Belgia), Universitatea din București (România), Universitatea Autonomă din Madrid (Spania), Universitatea Sapienza din Roma (Italia), Universitatea din Stockholm (Suedia) și Universitatea Eberhard Karls din Tübingen (Germania).

Strategia CIVIS se axează pe 5 hub-uri prioritare: sănătate; orașe, teritorii și mobilități; climă, mediu, energie; transformări digitale și tehnologice; societate, cultură și patrimoniu.

CIVIS, care reunește peste 384.000 de studenți și 55.000 de angajați, își propune să creeze un campus interuniversitar european unic, care nu ține cont de granițe culturale și lingvistice, prin conectarea studenților, membrilor comunității academice și a cercetătorilor din universitățile membre.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services