În perioada 22 – 27 octombrie 2025, Universitatea din București a organizat cea de-a patra ediție a proiectului coLABORATORUL de IDEI, inițiativă care reunește studenți, masteranzi și doctoranzi din cele 20 de facultăți ale UB, într-un exercițiu de colaborare, creativitate și cercetare.
Ca și în anii trecuți, evenimentul s-a desfășurat la Stațiunea Zoologică Sinaia a Universității din București, locul unde tinerii pasionați de cercetare, comunicare și inovație s-au întâlnit pentru a-și transforma ideile în proiecte cu impact real. Alături de studenții, masteranzii și doctoranzii UB s-a aflat și o echipă a Asociației SCIPublicForum, coordonată de Ada Roseti, specialistă în comunicarea științei.
Ediția din acest an a avut ca temă Citizen Science – știința cu cetățenii. Participanții au fost provocați să găsească modalități prin care cercetarea poate deveni mai accesibilă, mai transparentă și mai relevantă cu ajutorul comunității.
Timp de cinci zile, echipele au lucrat, coordonate de Ada Roseti, la conceperea și îmbunătățirea unor proiecte concrete, explorând totodată cum poate fi construit un dialog autentic între membrii comunității științifice și societate.
„Citizen Science nu este doar un instrument de cercetare, ci și o formă de comunicare a științei. Este știința cu și pentru oameni – o alăturare de atenție, intenție și motivație”, a subliniat Ada Roseti.
De la idee la proiect la coLABORATORUL de IDEI
Programul a îmbinat sesiunile de lucru și feedback cu drumeții, discuții informale și activități de echipă, care au stimulat colaborarea și schimbul de idei. Studenții, masteranzii și doctoranzii UB au analizat cum poate fi implicat publicul larg în cercetare, au testat prototipuri și au conturat propuneri pentru dezvoltarea de inițiative de Citizen Science în cadrul și cu sprijinul Universității din București. Ediția s-a încheiat cu prezentarea proiectelor finale și jurizarea lor de către specialiști ai Universității din București.
Premiul pentru cea mai bună idee a revenit echipei ALZaware, un proiect care propune o legătură directă între comunitatea științifică și aparținătorii persoanelor diagnosticate cu boala Alzheimer. Prin intermediul unei platforme digitale, utilizatorii pot documenta în mod anonim evoluția bolii și impactul emoțional al acesteia, oferind cercetătorilor date valoroase, iar familiilor un spațiu de sprijin și înțelegere. Astfel, proiectul creează o punte între dimensiunea medicală și cea umană a bolii, oferind sprijin familiilor, dar și resurse de cercetare specialiștilor din domeniu.
Ediția din acest an a proiectului coLABORATORUL de IDEI a fost o nouă dovadă că știința capătă sens atunci când trece dincolo de laboratoare și ajunge în comunitate. Iar clasamentele confirmă: conform celui mai recent clasament World University Rankings, realizat de de Times Higher Education (THE) și publicat joi, 9 octombrie 2025, Universitatea din București este prima universitate din România pentru rezultatele mediului de cercetare. De asemenea, conform primei a clasamentului Times Higher Education – Interdisciplinary Science Rankings 2025, UB este și prima universitate din România pentru cercetarea științifică interdisciplinară. La nivel internațional, topul realizat de Times Higher Education, în parteneriat cu Schmidt Science Fellows, poziționează Universitatea din București în intervalul 301 – 350.

































