Luni, 23 iunie 2025, Facultatea de Drept a Universității din București a organizat, prin Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene, în parteneriat cu Ambasada Franței în România, cu Universitatea „Paris 1 Panthéon-Sorbonne” și cu Institutul Francez din România, colocviul aniversar „Le droit à l’appui du projet européen ? (Re)penser les limites du droit”.
Evenimentul, ajuns în 2025 la a 30-a ediție, s-a desfășurat sub auspiciul Rectorului Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, care a deschis lucrările colocviului. De asemenea, în deschiderea evenimentului au luat cuvântul prof. univ. dr. Agnès Roblot-Troizier, directoarea Școlii de Drept a Universității „Paris 1 Panthéon-Sorbonne”, conf. univ. dr. Igor Șarov, Rectorul Universității de Stat din Moldova, și Julien Chiappone Lucchesi, Consilier pentru Cooperare și Acțiuni Culturale al Ambasadei Franței în România și Director al Institutului Francez din România.
Conferința, care a adus în prim-plan o reflecție de profunzime asupra rolului dreptului în susținerea proiectului european, a reunit cadre universitare, magistrați, cercetători și diplomați din mai multe țări europene, într-un demers interdisciplinar și transnațional menit să analizeze continuitățile și rupturile dreptului în fața provocărilor geopolitice și sociale actuale.
Printre participanții la eveniment se regăsesc atât alumni ai Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene – domnul Bogdan Aurescu, Judecător la Curtea Internațională de Justiție și cadru didactic UB, domnul Ion Gâlea, Judecător la Tribunalul Uniunii Europene și cadru didactic UB, cât și cadre didactice ale Facultății de Drept a Universității din București și ale universităților din consorțiul de sprijin, datorită cărora Colegiul Juridic Franco-Român de Studii Europene a format nenumărate generații de alumni care ocupă astăzi posturi de succes pe plan național, european și internațional.
Cea de-a 30-a aniversare s-a bucurat, de asemenea, de prezența reprezentanților Ministerului Afacerilor și ai Ministerului Educației / Învățământului Superior și al Cercetării din România și din Franța, ai Ambasadei Franței în România și ai Institutului Francez din România, instituții care au sprijinit activitatea Colegiului Juridic Franco-Român de Studii Europene încă de la înființare, din 1995.
Structurat în jurul a trei mese rotunde – despre rolul judecătorului, despre instrumentele de consolidare a statului de drept și democrației și despre securitatea raporturilor juridice – colocviul a reprezentat un bun prilej de reafirmare a valorilor comune franco-române în formarea juridică și de recunoaștere a contribuției absolvenților Colegiului la construcția unei Europe unite prin drept.
De altfel, în contextul marcat de crize multiple – de la conflictul din Ucraina și instabilitatea geopolitică, până la transformările digitale și exigențele ecologice – evenimentul a devenit, prin intervențiile participanților, un spațiu de reflecție critică asupra limitelor și responsabilităților dreptului în raport cu idealul unei Europe unite, pașnice și reziliente
Programul complet al Colocviului aniversar „Le droit à l’appui du projet européen ? (Re)penser les limites du droit” poate fi consultat aici.