Vineri, 16 noiembrie 2018, Centrul de cercetare „Heterotopos. Reprezentări și practici ale spațiului străin”, în colaborare cu Departamentul de Limba şi Literatura Franceză şi Centrul de Reuşită Universitară (Agenţia Universitară a Francofoniei), organizează prima parte a colocviului Corps en scène. Evenimentul inaugurează o nouă axă de cercetare în cadrul centrului Heterotopos și este coordonat de prof. dr. habil. Lidia Cotea.
Lucrările colocviului vor avea loc în cadrul Lectoratului Francez al Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Str. Edgar Quinet, nr. 5-7).
Evenimentul va aborda imaginarul corpului în teatrul secolului al XX-lea şi multiplele schimbări de paradigmă produse în cursul acestui secol, în care textul devine adesea secundar în raport cu forţa reprezentării scenice. Teatrul cruzimii, teatrul-adevăr, teatrul panic, teatrul laborator sau teatrul ca propedeutică a realităţii sunt doar câteva exemple care stau mărturie a unei profunde schimbări de viziune şi care fac obiectul unui studiu aprofundat din partea participanţilor la colocviu. Corpul ca limbaj teatral, corp şi violenţă în limbajul dramatic, corpul fantasmatic, sexualitate şi erotism în teatrul secolului al XX-lea sunt principalele axe de reflecţie în jurul cărora se organizează comunicările din prima parte a colocviului.
Programul complet al colocviului „Corps en scène” poate fi accesat aici.