Marți, 9 mai 2023, Universitatea din București a organizat un eveniment de prezentare a programelor de educație și cercetare din Statele Unite ale Americii și a invitat comunitatea academică – cadre didactice, cercetători și studenți – la un dialog cu dr. Radu Crăciun, consul onorific al României în SUA.
Evenimentul a avut loc în Amfiteatrul „Ioan Mihăilescu” al Rectoratului Universității din București începând cu ora 12:00 și a oferit participanților oportunitatea de a descoperi oportunitățile de interconectare cu programele de educație/cercetare din universități de top de pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii.
În prezentarea sa, dr. Radu Crăciun a corelat aspecte asociate activității de cercetare cu experiențele internaționale dobândite în ultimii treizeci de ani. Astfel, discuția s-a axat pe trei mari direcții:
Activitatea academică-științifică – Această primă direcție a avut în centru educația și realizările științifice rezultate din cooperări internaționale, implicarea studentului pe parcursul procesului educațional într-o competiție acerbă cu studenți din toată lumea, evidențierea privilegiului oferit de studiul într-o universitate de top din Statele Unite. Aceasta este asociată unui mod de lucru, de gândire și analiză total diferit de cel de acasă, fiind bazată pe importanța dezvoltării unei gândiri analitice, inovatoare, și responsabile. Astfel, în cadrul discuției vor fi evidențiate aspecte cu privire la noile moduri a te prezenta și a prezenta lucrările și rezultatele cercetării (cum se redactează o lucrare științifică, cum se scrie o propunere de cercetare, reprezintă argumente științifice care pot conferi succesul unui proiect științific). Cerințele exigente, pregătirea și munca de cercetare suplimentară, provocările din perioada doctoratului într-o universitate americană, au fost de asemenea prezentate și explicate, astfel încât studentul aplicant să își elaboreze strategia aplicării. Spre exemplu, pentru cei care aplica în domeniul științelor exacte, importanța construirii unei baze solide de cunoștințe și a unei experiențe de laborator este esențială pentru formarea noului cercetător, capabil să creeze și să conducă proiecte de cercetare proprii, unice și originale.
Activitatea de marketing-technology consideră BASF ca un exemplu de companie globală – Cea de-a doua direcție a evidențiat ce înseamnă să lucrezi ca specialist într-o astfel de corporație, cum abordează o astfel de corporație subiectele tehnice și științifice, cât de importantă este partea de business pentru sustenabilitatea unei corporații, care este responsabilitatea corporațiilor pentru mediu, implicarea majoră în dezvoltarea unei industrii bazate pe materiale bio-regenerabile și sustenabilă, axată pe reducerea poluării (CO2 neutral chemical industry). De asemenea, în cadrul evenimentului s-a discutat și despre modalitățile în care se realizează partea de cercetare în companii, importanța părții de marketing și business, studiul de piață, dar mai ales partea de Intelectual Property, care joacă un rol esențial pentru o companie de succes în piață. Astfel, cuvintele de cheie ale dialogului au fost digitalization, modeling și high throughput testing technology.
Activitatea socială și culturală pentru comunitate – Această ultimă parte a evenimentului a accentuat faptul că, pe lângă partea educațională și tehnică, în dezvoltarea unei persoane este la fel de important și modul de a returna societății acest efort, prin contribuții la creșterea prestigiului comunității, școlii/universității în care s-a format. De asemenea, la fel de importantă este și inițierea de cooperării și proiecte internaționale care pot ajuta la creșterea economică, dar și a prestigiului locului din care cercetătorul a plecat. În acest context, ca un exemplu socio-cultural, se va prezenta proiectul Biserica de lemn în stil Maramureșean din Long Valley, un mic simbol românesc, unic prin arhitectură și stil, specific românesc, ca o mică contribuție a diasporei romanești la societatea multiculturală americană, monument cultural și spiritual românesc pe meleaguri americane.
Proiectul Bisericii de lemn în stil Maramureșean din Long Valley a fost dedicat centenarului României Moderne (1918-2018) și și-a propus să fie un sprijin pentru ca românii americani să continue să simtă românește și să fie mândri că sunt români.