Sâmbătă, 12 iunie 2021, Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) din cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației a UB a organizat conferința “Incluziune și echitate. Realitate sau deziderat? Rezultatele cercetării privind situația copiilor cu dizabilități și / sau CES”. Evenimentul a reprezentat un prilej pentru profesioniștii în educație, care și-au asumat un rol important în procesul de incluziune, să împărtășească realități, fapte și idei menite să deschidă drumuri noi.
Întâlnirea, desfășurată în mediul online, s-a bucurat de prezența a peste 150 de participanți din întreaga țară: cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, directori de unități școlare, specialiști în domeniul educațional și cel dedicat cerințelor educaționale speciale. Pe parcursul întâlnirii au fost creionate nevoi curente privind echitatea și incluziunea, s-a discutat despre vizibilitatea acestora în societate, în sistemul educațional și în practicile uzuale ale comunității școlare.
Au fost reiterate preocupările pentru o echitate reală și pentru o evoluție transformațională, vizibilă, nu doar declarată, în documentele de specialitate și au fost subliniate concluzii cheie referitoare la cercetarea realizată, precum și întrebări pentru direcții viitoare de investigare.
Rezultatele cercetării au fost prezentate în detaliu, pe fiecare secțiune în parte și comentate. Trei obiective au fost atinse prin cercetare, în prima etapă:
- Analiza asupra integrării/incluziunii școlare a copiilor cu dizabilități și/sau CES;
- Identificarea serviciilor și resurselor pentru un proces incluziv de dezvoltare;
- Stabilirea nevoilor școlilor pentru a oferi acces și participare tuturor elevilor.
În încheiere au fost prezentate o serie de concluzii, împreună cu noi idei și întrebări reflexive, ce oferă practicienilor posibilitatea de a identifica soluții adaptate fiecărui context educațional.
Conferința a beneficiat de valoroasa expertiză și de prezența unor specialiști de marcă în domeniu, prof. univ.dr. Ecaterina Vrăsmaș, președinte CCPEE, și prof. univ.dr. Emil Păun, membru fondator al CCPEE, și prof.univ.dr. Traian Vrăsmaș, promotor al mișcării de integrare și incluziunea copiilor cu CES în școala de masă.