În perioada 19-20 iunie 2020, Facultatea de Teologie Romano-Catolică a Universității din București organizează conferința internațională „Iubirea în metafizică, teologie, filosofie, literatură”, care pune accentul pe tema iubirii la nivel social și individual. Evenimentul va avea loc la sediul facultății (Str. Gen. Berthelot, nr. 19).
Printre organizatorii conferinței se numără “Fundación Idente de Estudios e Investigación” din Berlin și Universitatea din Viena.
Secțiunile tematice ale evenimentului vor cuprinde sensul metafizic și teologic al iubirii, motivul iubirii în literatură și poezie, iubire și filozofie sau iubirea în viața religioasă și mistică. Scopul conferinței este să analizeze conceptul de iubire din mai multe puncte de vedere și să identifice căi și posibilități de actualizare a semnificației (semnificațiilor) iubirii la nivel social și individual. Aceasta caută să ofere porți de ieșire din diferitele forme de violență care afectează nu doar viața zilnică a omului la nivel local, ci și relațiile dintre ființele umane într-o lume globalizată.
Evenimentul se adresează celor interesați de tematică. Aceștia pot trimite un rezumat al comunicării (300 – 500 de cuvinte) și un CV la adresa de email wilhelm.danca@gmail.com până pe 30 martie 2020. Comunicarea completă trebuie trimisă până pe 30 mai 2020 la aceeași adresă de email. Comunicările în limba engleză vor fi selectate și publicate de Council for Research in Values and Philosophy, Washington D.C. Comunicările în limba română vor fi selectate și publicate într-un volum colectiv.