Vineri, 23 aprilie 2021, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a UB organizează online conferința Secularization and Popular Religiosity: Converging or Conflicting?, susținută de conf. univ. dr. Ioana Fruntelată, cadru didactic la Facultatea de Litere a UB.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 18, iar persoanele interesate să participe sunt rugate să scrie un mesaj privat pe pagina de Facebook a Masteratului de Studii Culturale Britanice pentru a primi link-ul de Zoom aferent evenimentului.
Tema conferinței
Unul dintre efectele secularizării, în accepția modernă de proces prin care angajamentul religios este neutralizat și clasat ca manifestare socială, este transformarea religiei în fapt de conștiință individuală sau ceea ce am putea numi „personalizarea” religiei. O astfel de „personalizare” poate fi identificată și în continuumul religiozității populare, caracterizată prin adaptare a practicilor religioase pentru uz familial și comunitar. Din această perspectivă, ne întrebăm dacă secularizarea și religiozitatea populară conduc, fiecare în felul ei, spre „dezvrăjirea” lumii (Max Weber) sau dimpotrivă, avem argumente să le plasăm în două moduri opuse de participare la religie a omului din secolele al XX-lea și al XXI-lea.
Mai multe informații despre eveniment și invitată pot fi accesate aici și aici.
Prelegerea face parte din seria evenimentelor BCS Talks, organizate în cadrul FLLS de colectivul Masteratului de Studii Culturale Britanice.
BCS Talks este o serie de prelegeri cu invitați din afara programului începută încă de dinainte de pandemie în care s-au abordat diferite teme relevante pentru domeniul studiilor culturale.