Vineri, 22 octombrie 2021, Institutul de Cercetare al Universității din București (ICUB), NOVA – Oslo Metropolitan University, Institutul Național de Cercetare pentru Muncă și Protecție Socială (INCMPS) și Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române vor susține online conferința A multidimensional approach of social exclusion in later life-health consequences for ageing populations. Prelegerea, adresată membrilor comunității UB, este gratuită.
Persoanele interesate de participare se pot înregistra până vineri, 15 octombrie 2021, aici. Detaliile evenimentului care se va desfășura pe platforma online zoom vor fi trimise cu o săptămână în avans. Programul urmează ora locală a Bucureștiului (GMT + 3).
Evenimentul va fi organizat de membrii proiectului AMASE, din rândul cărora face parte și ICUB, program finanțat prin Granturile Norvegiene 2014–2021.
Prezentările din cadrul evenimentului se vor concentra pe factorii explicativi ai excluziunii sociale la bătrânețe, consecințele fenomenului și analiza politicilor existente. De asemenea, se va pune accentul și pe studii reprezentative la nivel național, analize comparative, atât transversale și longitudinale.
Mai multe detalii despre tema prelegerii
Excluziunea socială la bătrânețe continuă să reprezinte o problemă socială și de sănătate semnificativă în Europa, deși unul dintre obiectivele UE a fost de a reduce numărul de persoane excluse social cu 20 de milioane până în anul 2020. Politicile de îmbătrânire activă ce vizează creșterea nivelului de incluziune socială au fost insuficiente, în parte din cauza creșterii longevității, îmbătrânirii demografice și proceselor de digitalizare accelerate, toate acestea reconturând continuu dinamica excluziunii sociale a bătrâneții. Noi inegalități intersecționale apar pe măsură ce realitățile micro, mezo și macro-sociale existente intră în joc.
Numărul cercetărilor vizând această problematică a crescut semnificativ în ultimii ani, contribuind la o mult mai bună înțelegere a excluziunii persoanelor în vârstă prin colectarea de date, noi abordări teoretice și, bineînțeles, apelând la sprijinul mai multor discipline științifice. În plus, diminuarea excluziunii sociale este în prezent una dintre cele mai mari arii de interes în elaborarea politicilor publice, iar problematica îmbătrânirii este una din ce în ce mai vizată în formularea politicilor atât la nivel local, cât și la nivelul Uniunii Europene.
Persoanele care întâmpină dificultăți la înregistrare în vederea participării la prelegerea științifică pot să semnaleze problemele la una dintre adresele de e-mail iuliana@iccv.ro și diana.dumitrescu@icub.unibuc.ro.