Vineri, 26 februarie 2021, Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) al Universității din București, împreună cu Asociația RENINCO, organizează online conferința cu titlul „Provocările școlii online și educația pentru toți – între nevoi și realizări”. Evenimentul științific va avea loc în intervalul orar 10:00-14:00.
Conferința, dedicată cadrelor didactice și profesioniștilor din învățământul preuniversitar și din cel universitar, își propune să sprijine împărtășirea experiențelor și practicilor promițătoare acumulate în lunile de predare facilitată de tehnologie, pe parcursul anului calendaristic 2020.
Mai multe informații vor fi publicate atât pe site-ul CCPEE, cât și pe pagina de Facebook a Centrului.
Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) este o inițiativă a Școlii Doctorale din FPSE și a Departamentului de Științele Educației în colaborare cu Asociația RENINCO Romania.
Centrul este o unitate de cercetare fără personalitate juridică, aflată sub subordinea Școlii Doctorale a Facultății de Psihologie și Științele Educației, din cadrul Universității din București reprezintă o structura de cercetare menită să genereze și să promoveze excelența în cercetare.
Scopul CCPEE este sprijinirea și promovarea echității în educație. Una dintre direcțiile de cercetare către care și-a îndreptat atenția este educația timpurie și rolul ei în asigurarea echității sociale.
CCPEE dezvoltă parteneriate cu asociații neguvernamentale, școli și grădinițe care pot sprijini acest demers. Activitatea de cercetare – dezvoltare se desfășoară în conformitate cu strategia U.B. și este orientată către activități de cercetare, informare și promovare a informațiilor necesare asigurării echității în educație.