Peste 80 de participanți la conferința „Provocările școlii online și educația pentru toți – între nevoi și realizări”

Peste 80 de participanți la conferința „Provocările școlii online și educația pentru toți – între nevoi și realizări”

În luna februarie 2021, Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) al Universității din București a organizat online conferința Provocările școlii online și educația pentru toți – între nevoi și realizări. La prelegere au participat un număr de 80 cadre didactice de la toate nivelurile de învățământ.

Scopul conferinței a fost de a investiga percepția profesorilor despre învățarea online, urmărind: utilitatea percepută, beneficiile și obstacolele întâmpinate, problematica echității și atitudinea față de învățarea online.

În prima parte a conferinței au fost prezentate rezultatele cercetării Situația copiilor cu dizabilități și /sau CES de către lector univ. dr. Anișoara Dumitrache, cadru didactic la FPSE a UB, precum și rezultatele cercetărilor cu privire la soluțiile școlii online în perioada pandemiei – prezentare realizată de prof. Mariana Voinea. În cadrul atelierelor s-au dezbătut aspecte cu privire la problematica școlii online și a modalităților prin care aceasta poate răspunde educației pentru toți și echității în școala online la toate nivelurile educaționale: preșcolar, primar, gimnazial, liceal universitar precum, și  în cadrul serviciilor specializate.

În cadrul dezbaterilor pe ateliere s-a evidențiat nevoia de a răspunde provocărilor școlii online și educației în timp de pandemie, menționând faptul că toți actorii implicați în procesul educațional s-au mobilizat pentru a răspunde nevoilor educaționale și  oferi copiilor, elevilor și studenților o educație în sistem online și la distanță în cele mai bune condiții care s-au putut realiza, cu resurse comune atât din partea profesorilor cât și a părinților.

Aceste provocări au devenit lecții de învățat, s-au depășit anumite limite, s-au înlăturat obstacole, s-au dezvoltat abilități digitale și au mai rămas lucruri de rezolvat. Aspectele menționate ca fiind cele mai importante pentru realizarea educației în toată această perioadă au fost comunicarea, rezolvarea de probleme și întărirea relației de parteneriat familie-copil-școală /profesori.

Un volum lansat în cadrul evenimentului științific

Mai mult, în cadrul evenimentului științific a fost lansat volumul Educația prin lentila echității. Competiție și cooperare în școala românească”, o carte-eveniment, cu un conținut care include analize și posibile soluții inovative, cu scopul de a încuraja o schimbare reală și utilă și de a lega cercetarea de practică.

Publicația, coordonată de către prof. univ. dr. Ecaterina Vrăsmaș, cadru didactic la FPSE a UB,  reprezintă un model de unitate și interacțiune profesională dintre actorii educaționali: profesori, elevi alături de familie și școală, ca o mare comunitate de învățare. Cartea cuprinde rezultatele studiilor și punctele de vedere ale colaboratorilor de la universități românești de prestigiu, grupați în inițiativa GREI (Grupul Român pentru Educație Incluzivă – RENINCO), ale profesorilor de la Școala Doctorală de Științele Educației de la FPSE, doctoranzilor și absolvenților.

Conferința organizată de către CCPEE, cu sprijinul Asociației RENINCO România și a unui grup de profesori voluntari, a fost gratuită, iar limba de comunicare a fost limba română.

Centrul de Cercetare și Promovare a Echității în Educație (CCPEE) – acesta a fost înființat în anul 2015 și este o inițiativă a Școlii Doctorale din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei și a Departamentului de Științele Educației, în colaborare cu Asociația RENINCO România. CCPEE reprezintă o structură de cercetare menită să genereze și să promoveze excelența în cercetare, fiind orientată către activități de cercetare si promovare în domeniul echității în educație.

Mai multe informații despre conferința organizată sub egida CCPEE pot fi accesate aici.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services