Consorțiul Universitaria, o nouă reuniune la Universitatea de Vest din Timișoara, în perioada 3-5 aprilie 2025

Consorțiul Universitaria, o nouă reuniune la Universitatea de Vest din Timișoara, în perioada 3-5 aprilie 2025

Consorțiul Universitaria (CU), cea mai mare asociere de universități din România din perspectiva numărului de studenți și al numărului de cadre didactice, și care reunește nouă universități din toate regiunile țării (Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea „Ovidius” din Constanța) s-a întrunit la Timișoara în perioada 3-5 aprilie pentru a dezbate probleme de actualitate din domeniile învățământului superior și cercetării. Pentru a sublinia, o dată în plus, rolul și locul Consorțiului Universitaria în ecosistemul învățământului superior și cercetării, menționăm că toate cele nouă universități din CU sunt prezente în Metaranking-ul publicat de Ministerul Educației și cercetării, pe locuri fruntașe ale acestui clasament. Astfel, în primele zece universități la nivel național, CU este prezentă cu cinci universități, primele două locuri fiind ocupate an de an de universități din Consorțiu.

În consens, rectorii universităților membre ale CU au aprobat cererea Academiei de Studii Economice din Moldova de a deveni partener strategic al CU pentru a consolida colaborările academice și științifice existente, a dezvolta proiecte comune și a contribui la excelența educației universitare, alăturându-se astfel Universității de Stat din Moldova, instituție de învățământ superior care are statut de membru asociat al CU.

În urma discuțiilor desfășurate pe paneluri de specialitate, au fost reflectate următoarele idei relevante pentru dezvoltarea învățământului superior din România.

1. Universitățile din Consorțiul Universitaria apreciază că noul cadru legal național în domeniul evaluării externe a calității educației în învățământul superior simplifică și clarifică procesele desfășurate în acest domeniu, și solicită Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) să elaboreze și să adopte în cel mai scurt timp, pentru a facilita procesele de evaluare externă necesară a se desfășura, o serie de documente legate de standardele de calitate specifice pentru programele de studii universitare de masterat, pentru programele de studii universitare la forma de organizare cu frecvență redusă și la distanță, pentru domeniilor de studii postuniversitare, pentru programele de studii universitare de licență Educație timpurie și Pedagogia învățământului primar etc. CU solicită, de asemenea, Ministerului Educației și Cercetării (MEC) să modifice legislația în vigoare în așa fel încât procesele de evaluare periodică pentru menținerea acreditării programelor și domeniilor de studii universitare să se desfășoare o dată la 7 ani, să elaboreze legislația necesară în vederea organizării programelor de studii universitare de masterat la forma de învățământ la distanță și de asemenea solicită MEC ca locurile bugetate rămase neocupate în urma procesului de admitere, la ciclurile de licență și de masterat, să nu se poată transforma prin echivalare în locuri bugetate la ciclurile de masterat sau la doctorat și acestea să se redistribuie universităților care în urma procesului de admitere au ocupat locuri în regim cu taxă.

2. Considerăm că MEC și ARACIS trebuie să aducă tarifele aferente proceselor de evaluare externă la valori rezonabile pentru instituțiile de învățământ superior.

3. Solicităm MEC să adopte în cel mai scurt timp legislația secundară necesară pentru implementarea prevederilor din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la microcertificări (articolului 185, alineatul (6)), la programele de studii postuniversitare (articolul 74, alineatul (3)), precum și la recunoașterea creditelor între ciclurile de învățământ superior (articolul 51, alineatul (2)), precum și finanțarea inițiativelor de dezvoltare de bune practici și competențe în utilizarea AI în mediul universitar, spre exemplu prin integrarea unui nou obiectiv în competiția pentru fondul de dezvoltare instituțională (FDI).

4. Consorțiul supune atenției MEC importanța alocării de către minister a unui buget destinat internaționalizării în bugetele universităților și susținerea financiară din partea ministerului de resort pentru programe de tip Visiting, cu componentă de cercetare și academică, posibil și cu o componentă Diaspora, pentru atragerea de resursă umană internațională.

5. CU propune ca evaluarea și clasificarea universităților, realizată în baza HG nr. 138/2024, să fie urmate de o finanțare diferențiată, realizată explicit din resurse suplimentare față de finanțarea de bază, suplimentară sau complementară, prin alocarea anuală a unui buget destinat cercetării.

6. CU are ca obiective atât dezvoltarea relațiilor inter-instituționale cât și transferul de bune practici înspre sistemul național de învățământ superior și de cercetare. Astfel, pentru a întări rolul și importanța Consorțiului, pentru zona de cercetare sunt propuse două direcții de colaborare, și anume deschiderea reciprocă și partajare a accesului la echipamentele și infrastructura de cercetare existentă în instituțiile de învățământ superior și, respectiv, finanțarea din resurse proprii sau din surse externe a unor proiecte de cercetare și dezvoltare la nivelul universităților care vizează intenția ca universitățile membre ale CU să dezvolte proiecte de cercetare comune, care să includă în egală măsură cercetători cu expertiză avansată, tineri cercetători în formare, cât și doctoranzi.

7. La nivel sistemic a fost subliniată necesitatea revizuirii modelului de finanțare a învățământului superior și s-a decis constituirea unui grup de lucru, cu participarea fiecărei universități din Consorțiu, care să analizeze și să fundamenteze costul real per student pentru domeniile de studii ce se regăsesc în universitățile membre ale Consorțiului. Dincolo de asta, analizând aspectele financiare ce decurg din derularea activităților curente ale universităților CU propune: suplimentarea consistentă (minimum 25%) a finanțării instituționale, asigurarea creditelor bugetare necesare pentru realizarea decontărilor în cadrul proiectelor cu finanțare din PNRR și remedierea disfuncționalităților în mecanismul de rambursare specific implementării acestor proiecte. Procedurile actuale s-au dovedit nefuncționale, generând blocaje frecvente în decontarea cererilor de transfer, ceea ce afectează grav ritmul implementării proiectelor asumate de universități. Se impune o simplificare administrativă, crearea unui cadru procedural clar și predictibil, pentru a asigura o absorbție eficientă și sustenabilă a finanțărilor destinate digitalizării și dezvoltării mediului academic. De asemenea solicităm susținerea proiectelor de infrastructură universitară finanțate prin PNRR pentru finalizarea acestora în termenele contractuale.

8. Dezbaterile din cadrul panelurilor au evidențiat și alte direcții de colaborare, cum ar fi: realizarea unei negocieri colective, în numele consorțiului, a contractelor încheiate cu principalii furnizori de software, armonizarea între universitățile din consorțiu a taxelor de școlarizare pentru ciclurile de studii de licență și de masterat precum și a taxelor de susținere a tezelor de doctorat și a tezelor de abilitare, cât și a remunerării membrilor în comisiile de susținere.

9. Studenții prezenți, membri ai universităților din CU, au dezbătut subiecte de interes pentru aceștia, precum: mecanismele și procedurile de acordare a burselor, activitatea studenților reprezentanți, integrarea inteligenței artificiale în procesul educațional, procesul de evaluare a studenților dar și implicarea lor mai consistentă în procesul de evaluare a cadrelor didactice, în activitatea SAS sau integrarea studenților cu cerințe educaționale speciale. În anul universitar 2025 – 2026 se dorește implementarea „Metodologiei cadru cu privire la mobilitățile academice interne de scurtă durată ale studenților din cadrul universităților membre ale Consorțiului Universitaria”.

10. Reprezentanții sindicatelor au abordat teme și subiecte aflate pe agenda tuturor categoriilor de angajați ai universităților și au propus o serie de măsuri pentru eficientizarea politicilor de resurse umane în învățământul superior, cum ar fi: aplicarea completă a drepturilor salariale legale, promovarea utilizării și reglementării inteligenței artificiale în educație, evaluarea impactului stresului profesional, creșterea eficienței comisiilor paritare; stimularea mobilităților interne între sindicatele universitare.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services