CIVIS anunță deschiderea înscrierilor pentru programul de scurtă durată cu tema “Drug design and discovery”, care se va desfășura în format hibrid în perioadele martie – iunie 2022 & 4 – 8 iulie 2022.
Cursul va include o serie de prezentări online, care se vor desfășura o dată pe săptămână, în fiecare vineri, timp de trei ore, în perioada martie-iunie 2022 și o școală de vară, găzduită de Universitatea Națională și Capodistriană din Atena în perioada 4-8 iulie 2022. Programul detaliat al tuturor acestor activități poate fi accesat aici.
Studenții selectați vor fi sprijiniți printr-un grant de mobilitate care să le acopere costurile deplasării și șederii în Grecia. În acest sens, CIVIS pune la dispoziție 20 de burse.
Cursul de scurtă durată “Drug design and discovery” va explora diversele procese de design și dezvoltare de noi medicamente, concentrându-se pe designul rațional al moleculelor bioactive cu masă moleculară redusă.
Cursul va oferi informații relevante cu privire la diferite aspecte ale procesului de descoperire a medicamentelor, punând accentul pe studiul interacțiunii dintre ținte interesante din punct de vedere farmacologic și mici molecule, fie prin metode biofizice, fie prin abordări care țin de chimia computațională.
Prin intermediul prelegerilor și exercițiilor de laborator, studenților li se vor prezenta atât diferitele abordări științifice utilizate în stadiile succesive de dezvoltare și design al unor noi medicamente, cât și rolul și importanța anumitor factori în obținerea rezultatelor dorite.
Programul de scurtă durată este deschis masteranzilor și doctoranzilor din cadrul universităților membre CIVIS cu un nivel de limba engleză de minimum B2.Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV, o scrisoare de recomandare (un model de astfel de scrisoare poate fi accesat aici), precum și o copie a documentelor lor universitare, în limba engleză, în format PDF, la adresa mikros@pharm.uoa.gr (Emmanuel Mikros). Termenul-limită pentru trimiterea documentelor este 24 ianuarie 2022, iar studenții selectați vor fi notificați în 11 februarie 2022.
Mai multe informații pot fi solicitate la adresa mikros@pharm.uoa.gr (Emmanuel Mikros).
Evaluarea se va baza pe participarea în cadrul atelierelor și pe calitatea prezentărilor pe care le vor avea de realizat.
Detalii despre programul “Drug design and discovery” sunt disponibile pe pagina CIVIS, aici.
Universitatea Civică Europeană CIVIS este o alianță academică ce reunește nouă dintre cele mai importante universități din Europa: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université Libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University, Eberhard Karls Universität Tübingen și University of Glasgow, în calitate de partener asociat. CIVIS reunește o comunitate de aproximativ 450.000 de studenți și 65.000 de angajați, dintre care peste 30.000 sunt cadre universitare și cercetători. De curând, Consorțiului CIVIS i s-a alăturat și Universitatea Paris Lodron din Salzburg.