În perioada 25 iulie – 8 august 2021, Universitatea din București organizează o nouă ediție a cursurilor de vară de limba română, cultură și civilizație românească.
Structura programului
- Cursuri intensive de limba română;
- Conferințe pe teme de cultură și civilizație românească;
- Ateliere:
- Listening intensiv (nivelul avansat)
- Rădăcini românești în teatru și dansuri (tradiționale) (nivelul intermediar-avansat)
- Obiceiuri și tradiții folclorice românești (nivelul intermediar)
- Atelier multimedia (începători).
Înscrierea la cursuri se poate face completând formularul de înscriere până la 20 iulie 2021, iar taxa de școlarizare este de 250 €. La finalul cursului se eliberează un certificat de atestare a competențelor lingvistice.
Cursurile intensive de limba română oferite sunt concepute dintr-o perspectivă comunicațională, în sensul că învățarea elementelor de gramatică va fi permanent subordonată unor scopuri interacționale. Cu alte cuvinte, nu cunoștințele teoretice de gramatică și de vocabular reprezintă un scop în sine, ci capacitatea cursanților de a se exprima în situații concrete de comunicare. Totodată, cursanții vor fi familiarizați cu principalele acte de vorbire (a formula mulțumiri, felicitări, complimente, scuze, a da un sfat, a exprima o emoție etc.) și cu stilul cultural de a vorbi al românilor. În conformitate cu Pașaportul Lingvistic European, cursurile noastre vizează formarea celor patru competențe fundamentale: înțelegerea discursului oral, comunicarea orală, înțelegerea textului scris, comunicarea scrisă.




