De la statutul de student la cel de profesor. Despre ambiție, determinare și dorința de a face performanță – interviu cu av. dr. Raluca Papadima

De la statutul de student la cel de profesor. Despre ambiție, determinare și dorința de a face performanță – interviu cu av. dr. Raluca Papadima


Absolventă a Facultății de Drept a Universității din București în anul 2003, Raluca Papadima predă o serie de discipline la Facultatea de Drept, Facultatea de Administrație și Afaceri și la Colegiul Juridic Franco-Român, în română, engleză și franceză. Membră a barourilor București, Paris și New York, doamna Papadima pregătește, an de an, studenții care reprezintă Universitatea din București la concursul internațional de pledoarii Willem Vis. A contribuit de asemenea și la crearea unor discipline noi, precum cursurile de Drept Anglo-Saxon al Afacerilor și Drept American al Contractelor, susținute în engleză.
Completate și de o importantă activitate publicistică, realizările doamnei Papadima au fost recompensate în cadrul primei Gale a Premiilor Senatului Universității din București cu distincțiile „Alumnus-ul anului în domeniul științelor sociale” și „Profesorul asociat al anului în domeniul științelor sociale”. Și pentru că drumul de la calitatea de student la cea de profesor este unul plin de provocări și unul în care ambiția este cuvântul cheie, doamna Papadima a acceptat să ne împărtășească cele mai importante momente ale acestui parcurs.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la Premiile Senatului Universității din București?
Raluca Papadima: Mi s-a părut o idee excelentă lansarea Premiilor Senatului Universității din București. Recunoașterea și promovarea excelenței în domeniul didactic și de cercetare este o tendință curentă a marilor universități din lumea întreagă și un obiectiv cu care mă identific. Mi-am dorit așadar să fac parte din prima ediție a acestei inițiative.
R.: Sunteți, începând din 2012, cadru didactic asociat atât în cadrul Universității din București, cât și în cadrul Universității Paris I Panthéon-Sorbonne. Ce ne puteți spune despre cele două universități și despre cultura organizațională a fiecăreia?
R.P.: Există diferențe importante cu privire la filosofia academică a fiecăreia dintre cele două universități în cadrul cărora activez. O primă diferență pe care aș dori să o subliniez este modul de organizare a seminarelor. La Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne trebuie pregătită o fișă de seminar pentru fiecare seminar, pe baza căreia se conduce seminarul, care are loc preponderent sub forma unei discuții pe baza fișei. Studenții au obligația să parcurgă fișa de seminare înainte de fiecare întâlnire. Seminarele sunt deci mai interactive și studenții sunt mai bine pregătiți, pentru că sunt obligați să învețe mai mult din timpul anului și nu numai preponderent în sesiune. Există de asemenea obligația de a da teme studenților (și de a le corecta) precum și un examen parțial. Temele și examenul constau preponderent în exerciții practice: studii de caz (spețe), dizertații, comentarii ale unor decizii judecătorești. Se pune un accent important pe metodologia rezolvării fiecărui tip de exercițiu. O a doua diferență majoră pe care doresc să o subliniez este lipsa unui suport de curs (manual) obligatoriu și/sau unic. Cursurile indică mereu o bibliografie variată și invită studenții să studieze cât mai multe materiale, nu doar manualul profesorului care ține cursul. În acest sens, studenții sunt mai bine pregătiți pentru activitatea de cercetare.
R.: Ce v-a determinat să vă construiți o carieră universitară în cele două țări? Care au fost motivele din spatele alegerii Franței și nu a altei țări europene? Ce v-a determinat să nu renunțați la România?
R.P.: Alegerea Franței s-a impus de la sine deoarece, ca urmare a absolvirii, în 2003, a cursurilor Colegului Juridic Franco-Român, am obținut o bursă pentru a îmi continua studiile cu un master în Franța.  Mai târziu, în 2012, când am luat decizia de a reveni în mediul academic și a începe studiile doctorale, după o perioadă de practică în sectorul privat în Statele Unite ale Americii, decizia de a face o teză de doctorat în co-tutelă între Franța și România a decurs în mod natural. În acest context mi-am început și activitatea didactică, din dorința de a da ceva înapoi instituțiilor care m-au format și m-au ajutat să îmi lansez cariera profesională.
R.: Considerați că s-a schimbat „profilul studentului”, dacă vă raportați la perioada studenției dumneavoastră?
R.P.: Profilul studentului s-a schimbat în mod destul de radical față de perioada studenției mele. În primul rând, mi se pare că studenții sunt mai puțini doritori să facă performanță, să se investească în efortul academic și să facă mai mult decât minimul necesar pentru promovarea examenelor sau, pentru cei mai ambițioși, pentru a fi „la buget” și nu „la taxă” sau pentru obținerea bursei de studiu. Mi se pare, de asemenea, că sunt mai puțin interesați de partea academică a experienței lor universitare, fiind preponderent interesați de oportunitățile de angajare post-absolvire. În al doilea rând, studenții sunt mai pretențioși, însă nu neapărat într-un sens care conduce la creșterea calității absolvenților. Cererilor lor vizează în general o mai mare clemență din partea profesorilor sau modificări în orar și nu o creștere a standardelor și responsabilității profesorilor.
R.: Ați obținut, în cadrul primei gale a Premiilor Senatului Universității din București, premiul pentru Profesorul Asociat al anului. Considerați că experiența dumneavoastră internațională v-a ajutat în conturarea unor metode/tehnici inovative de predare?
R.P.: Sunt foarte onorată că am primit premiul pentru Profesorul Asociat al anului, care mi-a fost acordat pentru cursul meu de International Business Law pe care îl asigur în cadrul masterului în limba engleză Master in Business Consulting din cadrul Facultății de Administrație și Afaceri a Universității din București. Din evaluările studenților am înțeles că au apreciat caracterul interactiv al cursului, refuzul meu absolut de a vorbi în limba română la curs sau în comunicările pe email cu studenții, precum și faptul că încerc să explic fără termeni pretențioși concepte teoretice dificile. Studenții au apreciat, de asemenea, combinarea aspectelor teoretice cu un număr mare de exerciții practice (exerciții de negociere, exerciții de redactare a unor documente juridice, exerciții de conducere a unui due diligence etc). Cred că au fost mai puțin fericiți inițial de faptul că au avut teme pentru acasă, dar le-au înțeles când a venit vremea examenului. Am adus astfel în cadrul cursului tehnici de predare pe care le-am învățat atât în Franța cât și în Statele Unite ale Americii.
R.: În plus, ați obținut și premiul pentru Alumnus-ul anului. Ce aspect din cariera dumneavoastră credeți că a contat cel mai mult la obținerea acestui premiu?
R.P.: Sunt de asemenea onorată că am obținut și distincția pentru Alumnus-ul anului. Cred că factorul care a contribuit în mod decisiv la obținerea acestui premiu în cazul meu a fost tripla mea experiență internațională: România, Franța și Statele Unite ale Americii. La acesta s-a adăugat faptul că sunt printre românii care au decis în mod deliberat, în ciuda unei cariere (de avocat, în cazul meu) în plină expansiune în străinătate, să revină în România pentru a împărtăși experiența dobândită în afara țării cu studenții si colegii din țară. Sper să o pot face în continuare mulți ani de acum înainte.
R.: Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestor două premii?
R.P.: O mare onoare și o mare bucurie. Obținerea acestor premii a recompensat eforturile importante pe care le-am făcut de-a lungul ultimilor 6 ani pentru a putea reveni anual în România cel puțin câteva luni, în ciuda faptului că locuiesc și profesez la New York. De asemenea, m-am bucurat să pot folosi premiul primit în scopul promovării Universității din București în spațiul internațional. Cu suma obținută, mi-am acoperit cheltuielile ocazionate de acompanierea studenților care reprezintă Universitatea din București la concursul Willem Vis. Este vorba despre cel mai mare concurs de drept privat din lume, desfășurat la Hong Kong și la Viena. Prin numărul de universități care participă (aproximativ 400), concursul Willem Vis ar putea fi caracterizat ca Olimpiada Internațională de Drept. Studenții Universității din București sunt printre cei mai buni, în mod constant, la această competiție, surclasând frecvent multe universități plasate pe poziții de frunte în clasamentele internaționale. În cei 6 ani de zile de când am avut inițiativa formării unei echipe pentru participarea la acest concurs, studenții noștri au obținut de 3 ori locul III la nivel mondial (adică s-au clasat în topul celor mai bune 1% universități din lume), obținând și numeroase alte premii.
R.: Ați recomanda experiența oferită de o universitate internațională doctoranzilor care doresc să urmeze o carieră didactică? Care ar fi cel mai important motiv?
R.P.: Cred că existența unei experiențe într-o universitate din străinătate este fundamentală pentru redactarea unei teze de doctorat cu adevărat excepționale. Motivul principal este faptul că activitatea de cercetare doctorală este mai bine încadrată și organizată în afara țării. Accesul la materiale este mai complet și mai facil. Bibliotecile sunt mai bine dotate și mai bine organizate, cel puțin în domeniul dreptului. Resursele sunt preponderent în formă electronică în afara țării. Doctoranzii sunt mai bine încadrați de personal auxiliar în activitatea de cercetare. Din aceste motive, cred că urmarea unui master în străinătate înainte de doctorat, petrecerea unui semestru din cadrul studiilor doctorale în străinătate sau măcar efectuarea unui stagiu de cercetare (chiar și auto-finanțat) sunt extrem de importante și contribuie mult la creșterea calității tezelor de doctorat.
R.: Există, în cariera dumneavoastră, un moment pe care îl considerați a fi „decisiv” pentru evoluția dumneavoastră profesională?
R.P.: Eu am ajuns la Facultatea de Drept din întâmplare, pentru că eram în căutarea unei specializări care să nu aibă un corespondent direct în materiile studiate la liceu, care nu îmi treziseră nicio pasiune în mod deosebit. Am intrat la facultate cu ultima medie. Mi-am găsit încă din primul an pasiunea pentru drept, în special datorită faptului că am integrat programul de dublă diplomă al Colegiului Juridic Franco-Român. La sfârșitul primului an universitar, eram deja printre primii studenți și învățam din plăcere. Momentul definitoriu pentru mine a fost participarea, în anul III, la concursul René Cassin, coordonat la vremea aceea de profesorul Corneliu-Liviu Popescu. Dânsul mi-a dat prima șansă la performanță internațională și mi-a arătat calea pentru a o obține. Am revenit de la concurs cu locul III, a doua cea mai bună performanță obținută vreodată de Universitatea din București la acest concurs în peste 20 de ani de participare. Am înțeles atunci că, dacă există o pregătire temeinică individuală, dacă există motivație și muncă asiduă, dacă există un cadru didactic care vede, înțelege și încurajează potențialul studenților, ieșind din sfera de implicare cerută de planul de învățământ, și studenții români pot face performanță. De atunci înainte, am încercat, și reușit, să fac performanță, pentru mine și pentru țara mea, în toate etapele ulterioare ale carierei mele. Încerc să insuflu aceeași motivare studenților mei actuali și mă bucur să văd că strategia mea are succes.
R.: Considerați că există o osmoză între cariera de avocat admis în Barourile din București, Paris și New York și cea de profesor în cadrul Universității din București și în cadrul Universității Paris I Panthéon-Sorbonne? Sunt cele două profesii complementare?
R.P.: Da și nu. Da pentru că studenții au o experiență educațională mai interactivă prin îmbinarea acestor calități. Nu pentru că este din ce în ce mai greu să fac bine (sau perfect, cum îmi propun eu) cele două activități. Nu îmi place atunci când simt că aș vrea să ofer mai mult din timpul meu studenților români, dar nu o pot face din cauza altor priorități profesionale. Nu îmi place nici că, datorită înclinării mele naturale către aplicarea practică a dreptului, nu mi se pare că reușesc să încurajez suficient eforturile de cercetare în rândul studenților cu care am plăcerea să lucrez. Unele universități din afara țării au o soluție la această problemă, care implică două elemente. Primul element este faptul că majoritatea profesorilor universitari au numai o carieră universitară, deci mai mult timp pentru studenți, pentru a își perfecționa activitatea didactică și metodele pedagogice și pentru a încuraja cercetarea. Al doilea element este faptul că pe lângă profesorii de carieră, există numeroși specialiști care intervin în calitate de cadre didactice asociate (în Statele Unite ale Americii se folosește terminologia de “adjunct professor” sau “clinical professor”) pentru a le oferi studenților o perspectivă, într-un cadru academic, a dificultăților și realităților pe care le vor întâlni în practică.
R.: În loc de încheiere, un mesaj pentru organizatorii Premiilor Senatului Universității din București.
R.P.: Vă mulțumesc pentru inițiativa organizării primei ediții a Premiilor Senatului Universității din București. Cred că această inițiativă va contribui în mod semnificativ la creșterea calității activităților didactice și de cercetare în cadrul Universității din București și sper ca la edițiile viitoare să fie motivați să participe cât mai mulți profesori și cercetători de la UniBuc, pentru a putea apoi arăta lumii întregi că și cum putem face performanță în România.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.