De Ziua Internațională a Voluntariatului, Universitatea din București anunță lansarea unui studiu cu privire la motivele pentru care aleg românii să facă voluntariat

De Ziua Internațională a Voluntariatului, Universitatea din București anunță lansarea unui studiu cu privire la motivele pentru care aleg românii să facă voluntariat

Joi, 5 decembrie 2024, Universitatea din București a lansat rezultatele unui studiu amplu cu privire la motivele pentru care aleg românii să facă voluntariat. Cercetarea a fost inițiată de Kaufland România și desfășurată în parteneriat cu experți din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, facilitat de UniBuc Consult – Serviciul de Training și Consultanță și compania de cercetare iSense Solutions.

Potrivit studiului, doar 5% din români participă activ și constant la acțiuni de voluntariat. Cu toate acestea, 92% dintre ei consideră apelul la voluntariat o practică pozitivă, indiferent dacă s-au implicat sau nu ca voluntari.

Conform rezultatelor cercetării, una dintre cele mai ample din ultimii ani inițiată de mediul privat pe această temă, motivele principale pentru care românii fac voluntariat sunt emoționale, într-un cadru neorganizat. Mai mult de jumătate dintre respondeți nu fac voluntariat din lipsă de timp sau alte obligații (55%), pentru că nu vor (52%) sau cred că statul și alte instituții ar trebui să rezolve problemele societății (51%). Totodată, două treimi (64%) din respondenți nu știu că există o lege a voluntariatului, iar 74% și-au exprimat dorința de a avea un cadru legislativ bine definit pentru desfășurarea acestor activități.

De asemenea, evidențiază cercetarea, aproape jumătate (43%) dintre români nu au participat încă la activități de voluntariat într-un cadru oficial și organizat, iar emoția rămâne principalul factor care îi motivează pe adepții voluntariatului. Rezultatele relevă, totodată, că majoritatea respondenților atribuie voluntariatului asocieri pozitive precum bunătate (90%), responsabilitate (86%) sau implicare civică (82%) și menționează o varietate extinsă de motive pentru care aleg să își petreacă timpul astfel. În ceea ce privește sursele de informare privind oportunitățile de voluntariat și mobilizarea pentru astfel de cauze, rețelele de socializare (32%) și prietenii/cunoștințele (24%) sunt principale. De altfel, cele mai credibile surse de organizare a voluntariatului sunt pentru români grupurile de cetățeni (29%), bisericile (27%), ONG-uri (25%).

Datele studiului fost culese în perioada 29 aprilie – 14 mai 2024, pe un eșantion de 1.005 persoane și este reprezentativ pentru populația României, neinstituționalizată, cu vârsta peste 18 ani.

Raportul statistic al cercetării este disponibil aici.

Despre UniBuc Consult – Serviciul de Training și Consultanță

UniBuc Consult, Serviciul de Training și Consultanță al Universității din București, reunește domeniile de înaltă expertiză ale personalului academic și de cercetare, cu scopul valorificării în proiecte cu impact practic sau la nivel de politici publice. UniBuc Consult dezvoltă infrastructura și practicile interne legate de transferul de cunoaștere și inovație către parteneri publici și/ sau privați, prin proiecte și activități de consultanță, în diferite domenii de activitate. Astfel,  Universitatea din București creează o conexiune și mai puternică între mediul academic și mediul socio – economic național și internațional, rezolvând provocări concrete ale societății contemporane, contribuind la dezvoltarea calității vieții în diverse comunități prin fundamentarea intervențiilor strategice și a inițiativelor de dezvoltare.

Pentru partenerii săi externi, publici și privați, UniBuc Consult are rolul de a înțelege nevoile acestora și de a identifica în interiorul echipelor Universității din București experții care pot dezvolta și implementa soluții adaptate, facilitându-le accesul la cercetare de ultimă oră, pentru a-i sprijini să se informeze cu privire la noile evoluții și tendințe din domeniul lor și să își îmbunătățească produsele și/ sau serviciile.

Experții implicați în activitățile de consultanță fac parte din diverse facultăți și departamente ale Universității din București și dețin expertiză solidă în domeniile lor de specializare, iar abordarea pe care o au în dezvoltarea și implementarea de soluții adaptate se bazează pe evidențele și dovezile științifice.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați de angajați și o rețea care a ajuns în prezent la 185 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.

Despre iSense Solutions

iSense Solutions – The Modern Consumer Company – folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern. Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și aduce un mix de inovație și eficiență pentru clienți.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services