Direcția Comunicare și Relații Publice

Direcția Comunicare și Relații Publice are ca misiune stabilirea și menținerea unei relații eficiente de comunicare între Universitatea din București și publicurile sale externe și interne, în scopul informării publice, al construirii reputației instituționale și al promovării organizaționale.

Direcția Comunicare și Relații Publice are atribuții în următoarele domenii:

  1. Comunicare organizațională
    – stabilește și implementează strategii și tactici de comunicare între Universitatea din București și stakeholderii săi și administrează canalele instituționale de comunicare
  1. Relația cu mass-media
    – stabilește și dezvoltă o relație eficientă cu mass-media, prin identificarea și promovarea în presă a subiectelor de interes public de la nivelul Universității și prin gestiunea crizelor de comunicare
  2. Informare publică
    – oferă informațiile de interes public tuturor persoanelor fizice și juridice care le solicită, în conformitate cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public
  3. Soluționarea petițiilor
    – gestionează soluționarea petițiilor conform prevederilor OG 27/2002 privind reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa petiții autorităților și instituțiilor publice
  4. Conținut editorial
    – realizează conținut multimedia despre actualitatea din Universitatea din București și administrează fluxul de știri al Universității pentru website și newslettere
  1. Campanii de comunicare
    – planifică și implementează campanii de comunicare pe canale proprii și în parteneriat pe teme de interes corespunzând misiunii Universității
  2. Organizare de evenimente
    – gestionează și coordonează conceptul și implementarea logistică a evenimentelor publice ale Universității din București
  3. Protocol instituțional
    – gestionează elementele de protocol pentru întâlniri instituționale, ceremonii academice și alte activități de reprezentare
  4. Identitate corporativă și Branding
    – consolidează o identitate instituțională coerentă și administrează elementele vizuale ale Universității din București
  5. Comunicare digitală
    – gestionează prezența online a Universității din București prin administrarea website-urilor și a rețelelor sociale (Social Media), coordonând producția de conținut și identitatea vizuală a acestora
  6. Design grafic
    – realizează design-ul și machetarea pentru materialele grafice de promovare tipărite și online, pentru signaletica indoor și outdoor și pentru grafica de obiect, în conformitate cu identitatea vizuală a Universității
  7. Producție foto-video
    – planifică și implementează activitatea foto și producția video la nivelul Universității și administrează biblioteca foto-video
  8. Producție promoțională
    – gestionează producția de obiecte promoționale cu identitatea Universității din București și alte materiale de brand pentru reprezentare, protocol și evenimente
  9. Comunicarea științei
    – promovează activitatea științifică desfășurată în cadrul Universității și popularizează rezultatele cercetării, în scopul creșterii implicării publice în problematicile științei
  10. Marketing educațional
    – promovează oferta de admitere la programele de studii ale Universității și informează potențialii candidați cu privire la admitere prin canalele de comunicare pe care le administrează și în cadrul târgurilor educaționale
  11. Relația cu studenții
    – menține o relație eficientă de comunicare cu studenții și asociațiile studențești, prin implementarea de campanii de comunicare, proiecte și alte activități pentru studenți
  12. Comunicare internă
    – dezvoltă strategii și tactici pentru o comunicare internă eficientă între membrii comunității academice a Universității – cadre didactice, cercetători și personal administrativ
  13. Relația cu alumnii
    – stabilește și dezvoltă o relație eficientă de comunicare cu alumnii, prin implementarea de campanii, proiecte și parteneriate, în colaborare cu Asociația Alumnii Universității din București
  14. Fundraising
    – stabilește și dezvoltă o relație eficientă de comunicare cu sponsorii în scopul atragerii de fonduri, prin implementarea de campanii, proiecte și parteneriate, în colaborare cu Fundația Virtute et Sapientia a Universității din București
  15. Public Affairs
    – dezvoltă campanii, proiecte și parteneriate pentru consolidarea relației cu mediul guvernamental și comunitatea, în colaborare cu structurile de conducere ale Universității
  16. Well-being
    – dezvoltă și implementează activități culturale, sportive și recreative pentru promovarea stării de bine a membrilor comunității academice a Universității din București


Servicii oferite de Direcția Comunicare și Relații Publice:

Pentru a accesa mai multe informații și pentru a beneficia de toate serviciile oferite de Direcția Comunicare și Relații Publice pentru structurile și personalul Universității din București, vă rugăm să intrați pe paginile de Intranet dedicate:

Content
Evenimente

tst2

Evenimente
Branding

tst2

Branding
Digital
Structura organizatorică

Larisa PÎRVAN – Specialist Relații Publice – în prezent, în concediu de lungă durată
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: larisa.pisica@pr.unibuc.ro

Ioan MICLEA – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.12
Email: ioan.miclea@pr.unibuc.ro

Ionelia LAZĂR – Specialist Relații Publice – în prezent, în concediu de lungă durată
Tel: +4021-305.46.12
Email: ionelia.olteanu@pr.unibuc.ro

Aura STAN – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.14
Email: aura.stan@pr.unibuc.ro

Elena-Livia SĂVULESCU – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.11
E-mail: livia.savulescu@pr.unibuc.ro

Irina ORLANDEA – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.11
E-mail: irina.orlandea@pr.unibuc.ro

Georgiana GIURESCU – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.13
E-mail: georgiana.giurescu@pr.unibuc.ro

Andrei-Călin IONESCU – Specialist Producție Vizuală
Tel: +4021-305.46.14
E-mail: andrei-calin.ionescu@pr.unibuc.ro

Adina-Loredana DOGARU – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.30
E-mail: adina-loredana.dogaru@pr.unibuc.ro

Mădălina Elena CSIKI – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: elena-madalina.csiki@pr.unibuc.ro

Melania Raluca PETRIȘOR – Specialist Relații Publice – în prezent, în concediu de lungă durată
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: melania-raluca.petrisor@pr.unibuc.ro

Luca MANOLE – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: dorin-luca.manole@pr.unibuc.ro

Maria GRIGORE – Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.13
E-mail: maria.grigore@pr.unibuc.ro

Iustina ALUPOAIE Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: iustina.alupoaie@pr.unibuc.ro

Daria-Ioana COJOCARU Specialist Relații Publice
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: daria-ioana.cojocaru@pr.unibuc.ro

Emilia ANTONESCU –  Specialist Administrativ
Tel: +4021-305.46.12
E-mail: emilia-margareta.antonescu@pr.unibuc.ro

Silvia OLTEANU – Grafician
Tel: +4021-305.46.14
E-mail: silvia.olteanu@pr.unibuc.ro

Mircea POPA – Foto-video
Tel: +4021-305.46.13
E-mail: mircea.popa@pr.unibuc.ro

Documente
Proceduri

CONTACT

Director
Mircea SAVA
E-mail: mircea.sava@pr.unibuc.ro
Tel: +4021-305.46.10

Purtător de cuvânt
Bogdan OPREA
E-mail: bogdan.oprea@unibuc.ro
Tel: +40722-766-641

Contact
Tel:
+4021-305.46.11
+4021-305.46.12
+4021-305.46.13
+4021-305.46.14
E-mail: contact@pr.unibuc.ro

Programul cu publicul:
Luni-joi: 08:00 – 16:00
Vineri: 08:00 – 14:00

Adresă:
Șoseaua Panduri, nr. 90, etaj 5, camera 504, sector 5, Bucureşti

NOUTĂȚI

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services