Direcția Orientare Strategică, Evaluare, Monitorizare și Politici Publice (DOSEMPP) contribuie la elaborarea documentelor de politici publice relevante pentru Universitatea din București, având ca obiectiv sprijinirea procesului decizional bazat pe evidențe.
Misiunea Direcției este aceea de a co-crea și de a dezvolta o universitate incluzivă, prin promovarea și aplicarea unor măsuri și acțiuni corelate cu practicile internaționale în domeniu, în care incluziunea reprezintă un principiu fundamental al culturii organizaționale.
Principalele direcții de acțiune ale DOSEMPP sunt:
- Contribuții la formularea politicilor instituționale/ publice: valorificarea expertizei academice în colaborare cu actori naționali și internaționali, pentru a răspunde provocărilor societale prin politici și practici bazate pe cercetare; participarea la procese strategice de guvernanță academică.
- Decizii bazate pe evidențe: sprijinirea transformării instituționale prin implicarea unei echipe de statisticieni care furnizează date relevante pentru luarea deciziilor. Activitatea urmărește consolidarea unei culturi organizaționale incluzive și orientate spre excelență.
Activitatea Direcției se înscrie în dimensiunea de guvernanță universitară, sprijinind valorile și principiile consacrate de Carta Universității din București, esențiale pentru identitatea instituțională.
Proiectele dezvoltate sau coordonate de Direcție contribuie la consolidarea capacității instituționale a Universității din București și la crearea de parteneriate durabile cu mediul socio-economic și cultural.
Toate aceste inițiative reflectă angajamentul Universității din București de a “[contribui] la modernizarea României, prin propunerea de politici publice, de propuneri legislative, prin crearea și îmbunătățirea practicilor instituționale, prin inovare tehnologică și prin comunicare publică națională și internațională” (Carta Universității din București, Art. 4 (c)).
PORTOFOLIUL ACTIVITĂȚILOR DESFĂȘURATE ÎN CADRUL DIRECȚIEI:
- Organizarea de dezbateri și ateliere de lucru în vederea promovării valorilor și principiilor educației incluzive de calitate în cadrul comunității academice a Universității
- Campania de conștientizare ,,#AlCuiEVotulMeu?”
- Workshop-ul “Votul meu și Big Data”;
- Workshop-ul “Omul culturii, omul cetății”.
- Campania de conștientizare ,,#AlCuiEVotulMeu?”
Descriere: Campania de promovare a participării la alegerile europarlamentare a avut un număr de aproximativ 500 de beneficiari direcți și indirecți (participanți la sesiunile de lucru, persoane intervievate, participanți la schimburile de idei din mediul online).
A fost susținută colaborarea cu asociațiile studențești din cadrul comunității academice UB, în special cu Asociația Studenților Universității din București.
- Coordonarea și implementarea proiectului FDI ,Platforma de cercetare-dezvoltare-inovare în educația STEM și carierele viitorului” din partea Universității din București
- Organizarea Școlii de vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele din partea UB.
Descriere: Consolidarea parteneriatelor cu institutele de cercetare de pe platforma Măgurele, printre care Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară ,,Horia Hulubei”, Institutul Național de Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, Extreme Light Infrastructure- Nuclear Physics, dar și cu Măgurele Science Park.
Dezvoltarea unor parteneriate media cu EduPedu, Educație Privată, Școala 9, Hotnews și Radio România Cultural.
Școala de vară a generat resurse educaționale complexe cu potențial transferabil, precum kituri educaționale dedicate dezvoltării competențelor științifice, gândirii critice și creative, utilizării tehnologiilor și resurselor științifice, dar și kituri pentru facilitarea sesiunilor de grup de consiliere și orientare în carierele viitorului. Aceste kituri sunt menite să democratizeze accesul elevilor la resurse educaționale de calitate, corelate cu evoluția noilor tehnologii, cu opțiunile de carieră și cu piața muncii din prezent.
- Pilotarea reglementărilor Senatului UB privind recunoașterea și echivalarea competențelor studenților, dobândite prin activități de voluntariat, cu credite ECTS.
- Organizarea Conferinței Naționale a Comunității ,,Educație pentru științe” din partea Universității din București.
Descriere: Evenimentul a avut peste 250 de beneficiari direcți (profesori de discipline STEM și profesori consilieri școlari).
A fost consolidate parteneriatul cu institutele de cercetare de pe platforma Măgurele, printre care Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară ,,Horia Hulubei”, Institutul Național de Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, Extreme Light Infrastructure- Nuclear Physics, cu Măgurele Science Park și cu CERN.
- Organizarea Târgului de joburi și educație ,,Cu mic, cu mare… prin Univers” din partea Universității din București.
Descriere: Evenimentul a reunit peste 100 de elevi/ studenți, iar în cadrul acesteia a fost promovată ofeta educațională a UB.
- Contribuții la dezvoltarea și implementarea proiectului Alianței CIVIS în cadrul UB
CIVIS este o Universitate Civică Europeană, formată prin alianța a opt instituții europene de învățământ superior, care dispun de programe de cercetare avansată: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University și Eberhard Karls Universität Tübingen. CIVIS este o comunitate cu peste 384.000 studenți și 55.000 de angajați, dintre care 30.000 sunt cadre didactice și cercetători. Pentru mai multe detalii, accesați link. https://civis.eu/en
- Contribuții la dezvoltarea și implementarea proiectului Alianței CIVIS în cadrul UB
CIVIS este o Universitate Civică Europeană, formată prin alianța a opt instituții europene de învățământ superior, care dispun de programe de cercetare avansată: Aix-Marseille Université, National and Kapodistrian University of Athens, Universitatea din București, Université libre de Bruxelles, Universidad Autónoma de Madrid, Sapienza Università di Roma, Stockholm University și Eberhard Karls Universität Tübingen. CIVIS este o comunitate cu peste 384.000 studenți și 55.000 de angajați, dintre care 30.000 sunt cadre didactice și cercetători. Pentru mai multe detalii, accesați link. https://civis.eu/en
- Elaborarea și implementarea proiectului CNFIS-FDI ” Educație incluzivă de calitate în cadrul comunității academice a Universității din București, cu accent pe incluziunea persoanelor cu dizabilități”
Implementarea și pilotarea unei platforme integrate de incluziune care să susțină corelarea ofertei educaționale și a infrastructurii Universității din București (UB) cu nevoile persoanelor cu dizabilități, a grupurilor vulnerabile și a categoriilor subreprezentate în cadrul comunității academice a UB.
- Coordonarea inițiativei ”Vocea experților UB- COVID 19”
Pentru mai multe detalii, accesați link https://unibuc.ro/category/vocea-expertilor-ub-covid-19/
- Coordonarea inițiativei ”UB for Women in Science”
Odată cu adoptarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Sustenabilă în 2015, țările membre ale Națiunilor Unite au convenit asupra nevoii de a ,,clădi infrastructuri reziliente, de a promova incluziunea și industrializarea sustenabilă și inovarea”. Remedierea dezechilibrului de reprezentare de gen în domeniile științei joacă un rol important în arhitectura planului de dezvoltare globală. Potrivit statisticilor UNESCO, doar 30% dintre cercetătorii din întreaga lume sunt femei. Un procent asemănător de absolvente de liceu optează anual pentru studii universitare în domeniul STEM.
UB for Women in Science, o nouă inițiativă a Universității din București, are menirea de a contribui la eliminarea barierelor invizibile de acces cu care se confruntă femeile din știință, să promoveze contribuțiile remarcabile ale femeilor din comunitatea noastră științifică și să celebreze succesul acestora în domeniul științific în care activează. Pentru mai multe detalii, accesați link https://unibuc.ro/category/ub-for-women-in-science/.
Structura organizatorică
Maria-Mirabela AMARANDEI-DUMINICĂ
E-mail: mirabela.amarandei@unibuc.ro
Bianca-Elena MIHĂILĂ
E-mail: statistica@unibuc.ro
bianca.mihaila@sas.unibuc.ro
Daniela ZAHARIA
E-mail: daniela.zaharia1@g.unibuc.ro
Tel: 021 305 46 32
Iulian OANĂ
E-mail: statistica@unibuc.ro
iulian.oana@sas.unibuc.ro
Liviu NIȚU
E-mail: liviu.nitu@g.unibuc.ro
incluziune@unibuc.ro
Tel: 0786.78.62.80
Liliana IGNAT
E-mail: liliana.ignat@g.unibuc.ro
incluziune@unibuc.ro
Tel: 0786.78.62.80
Ana-Maria MANEA
E-mail: ana-maria.manea@g.unibuc.ro
CONTACT
Director
Maria-Mirabela AMARANDEI-DUMINICĂ
E-mail: mirabela.amarandei@unibuc.ro
E-mail: politici.publice@unibuc.ro
Tel: 021 305 46 32
Adresă:
Șoseaua Panduri, nr. 90, în incinta Facultăţii de Sociologie și Asistenţă Socială, cam. 104 și cam. 403, sector 5, București, 050663