Cămin – Casa de Oaspeți Gaudeamus este destinat cazării, la etajele 2 și 3, în regim casă de oaspeți, pentru oaspeții Universității din București (studenți și cadre didactice), participanți la diverse manifestări care se desfășoară în cadrul Universității (conferințe, ceremonii), profesori asociați, cercetători, parteneri etc.
Un prim atu al Căminului – Casei de Oaspeți îl reprezintă faptul că este cel mai nou spațiu de cazare aflat în proprietatea Universității din București, satisfăcând, astfel, toate necesitățile oaspeților săi în ceea ce privește confortul și mijloacele de comunicare.
La etajul 2 sunt disponibile 15 camere duble, cu baie proprie, televizor, frigider, cablu TV și internet. Oaspeții cazați la acest etaj pot utiliza și bucătăria comună, complet utilată.
Etajul 3 dispune de 12 camere cu cazare în regim single și două apartamente, cu baie și bucătarie proprie, complet utilată. De asemenea, camerele sunt conectate la internet și cablu TV, fiecare cameră dispunând de televizor și frigider.
Amplasarea sa foarte aproape de centrul Bucureștiului, în sectorul 5, constituie un al doilea atu, făcând posibilă deplasarea imediată, cu mijloacele de transport în comun la Rectoratul Universității din București, Academia Militară, Piața Universității, Spitalul Universitar, Parcul Cișmigiu, Parcul Izvor, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Piața Operei, Piața Constituției, Opera Națională București, Teatrul Național București, precum și la terasele din Centrul Vechi și la Centrul Comercial Unirea.
Zilnic, de luni până vineri, 08:00-16:00
CONTACT
Șoseaua Panduri, nr. 90, Sector 5, București
Telefon: +4021-317.52.14
Mijloace de transport: R.A.T.B.: Panduri – 69, 90, 91, 122, 137, 168, 268, 368