Discuție cu #SKEPSIS despre schimbările climatice, cu prof. univ. dr. Mihai Dima și asist. univ. dr. Raisa-Gabriela Zamfirescu

Discuție cu #SKEPSIS despre schimbările climatice, cu prof. univ. dr. Mihai Dima și asist. univ. dr. Raisa-Gabriela Zamfirescu

În cel de-al XI-lea episod al seriei „SKEPSIS”, prof. univ. dr. Mihai Dima, cadru didactic la Facultatea de Fizică, și asist. univ. dr. Raisa-Gabriela Zamfirescu, cadru didactic la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, ne propun o discuție sociologică schimbările climatice, un subiect „fierbinte” ce pornește dezbateri pretutindeni.

 

Concepțiile greșite despre schimbările climatice

Întrebat cât de plauzibilă i se pare ideea conform căreia „încălzirea climatică este exagerată”, prof. univ. dr. Mihai Dima, expert în fizica mediului și climei, explică faptul că „în comparație cu alte variabile care se măsoară, temperatura este una dintre cele care se măsoară cu precizia cea mai mare”. Aspectul acesta, corelat cu varietatea metodelor folosite pentru măsurarea temperaturii (în stațiile meteorologice, din satelit, de pe mare, din avioane), minimizează riscul unor erori semnificative.

„Datele arată în mod consistent că temperatura medie a crescut în ultimele decenii semnificativ”

Conform profesorului Mihai Dima, temperatura medie globală a crescut cu 1,1°C față de acum aproximativ 150 de ani și anul 2024 este posibil să fie cel mai cald an de la începerea măsurătorilor. Prin urmare, „nu există dubiu din punct de vedere științific legat de faptul că datele de temperatură reflectă o încălzire globală semnificativă care este mai pronunțată în ultimele decenii”.

Care sunt cauzele schimbărilor climatice?

Dintre erupții vulcanice, radiații solare și activitatea umană, radiația solară nu numai că nu crește, dar are chiar o tendință de scădere, ceea ce nu îi face pe cercetători să se gândească la aceasta ca la factorul determinant al schimbărilor climatice.

La fel, erupțiile vulcanice au mai degrabă efectul opus încălzirii climatice. Prin praful emis în atmosferă, o erupție vulcanică blochează razele Soarelui, așadar efectul ei este acela de „răcire climatică”.

Singura cauză plauzibilă deci pentru creșterea temperaturilor este activitatea umană, prin emisii de gaze cu efect de seră în atmosferă, ne spune prof. univ. dr. Mihai Dima.

Încălzirea globală este naturală?

O idee comună, cu care profesorul Mihai Dima s-a întâlnit de multe ori, susține că schimbările climatice sunt parte dintr-un ciclu natural de 100, 200 de ani care la un moment dat se va opri și va fi urmată de o tendință de scădere.

Oamenii de știință însă nu au putut să găsească date care să confirme această ipoteză, ne explică profesorul Facultății de Fizică al Universității din București, ceea ce o face să fie „doar o părere fără fundament științific”.

Urmărește episodul integral disponibil mai jos ca să afli mai multe despre toate acestea, cât și despre informațiile false care circulă despre încălzirea globală și cum se raportează comunitatea științifică la acest subiect.

 

Lansată în luna octombrie 2023, seria „SKEPSIS” este un proiect care se adresează publicului larg și în care cercetători UB analizează, din punct de vedere sociologic, adevărul științific și scepticismul public privind unele dintre cele mai controversate subiecte ale momentului. Seria va explora structurile profunde care ne influențează felurile de a privi și de a acționa, atunci când la mijloc se află sănătatea, identitatea sau viitorul nostru.

Invitații acestei serii, menită să explice evoluția încrederii și scepticismului privind subiecte de actualitate, sunt profesori, doctoranzi și cercetători din cadrul comunității academice a Universității din București.

Formatul episoadelor include prezentarea temei, urmată de un dialog între moderator și invitat.

Materialele video din această serie sunt realizate de Direcția Comunicare și Relații Publice a UB, iar rezultatele cercetării fac parte din proiectul „SKEPSIS – Fabricarea incertitudinilor privind vaccinarea și schimbarea climatică. Studiu comparativ al legitimării în două discursuri contra-științifice”, implementat în Universitatea din București și finanțat de Ministerul Inovației, Cercetării și Digitalizării, România, PN-III-P4-ID-PCE-2020-1589.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services