,,După datini, colindăm!” – concert de colinde cu scop caritativ, organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși a Universității din București

,,După datini, colindăm!” – concert de colinde cu scop caritativ, organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși a Universității din București

08 decembrie, 2017 in Evenimente, Știri

Anul acesta, Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) organizează a şaptea ediție a concertului de colinde cu scop caritativ ,,După datini, colindăm!”

Evenimentul se va desfăşura în Atriumul Bibliotecii Naţionale a României, luni, 11 decembrie 2017, începând cu ora 18:00.

Concertul va fi susținut de două coruri recunoscute la nivel internațional, atât prin concursurile de specialitate la care au participat, cât și prin premiile obținute:

  • Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române – Protopsalt Arhid. Mihail Bucă;
  • Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române – Dirijor Pr. Lect. Dr. Stelian Ionașcu;
  • Letiţia Boroi Vişoiu – interpretă de muzică populară.

Spectatorii vor putea dona bani, folosind urnele mobile aflate în sală. Suma de bani colectată va fi folosită pentru a ajuta familia Bengail, din comuna Afumaţi.

Concertul se dorește a fi atât un eveniment de atragere de fonduri, cât și un moment de comuniune, în care colindul românesc și tradițiile populare din străbuni să rămână vii în sufletele noastre.

Mai mult, concertul își propune să familiarizeze publicul cu semnificația sărbătorii Naşterii Domnului prin intermediul colindelor specifice din repertoriul religios coral şi psaltic.

Intrarea la concertul organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși a Universității din București este liberă.

Laurențiu Barbu
Author:

În ciuda opiniei publice, Lorem Ipsum nu e un simplu text fără sens. El îşi are rădăcinile într-o bucată a literaturii clasice latine din anul 45 î.e.n., făcând-o să aibă...

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.