Asociația Studenților la Matematică și Informatică organizează, în perioada 8-9 noiembrie 2025, cea de-a X-a ediție a hackathonului Smarthack, un eveniment care aduce împreună tineri pasionați de domeniul tehnic și IT din întreaga țară, dornici să își pună la încercare abilitățile și să își transforme ideile în soluții digitale inovatoare.
Smarthack este un hackathon de 24 de ore, în cadrul căruia echipe formate din 3-4 studenți din domeniul IT vor lucra intens pentru a dezvolta aplicații software care să răspundă provocărilor propuse de companiile partenere.
Înainte de competiție, echipele selectate vor avea oportunitatea de a participa la workshop-uri susținute de specialiști ai companiilor IT&C partenere. Aceste sesiuni includ:
• Workshop-uri tehnice – în care participanții primesc sfaturi și resurse pentru a aborda temele propuse de sponsori.
• „How to SmartHack” – un atelier dedicat dezvoltării abilităților de comunicare, lucru în echipă și pitching.
Pe toată durata hackathonului, echipele vor primi îndrumarea mentorilor din industrie pentru a-și perfecționa ideile și implementarea tehnică.
Pe lângă experiența intensă de colaborare și dezvoltare, Smarthack oferă premii în valoare de 4.000 de euro, dar și alte beneficii pentru participanți:
• îmbunătățirea abilităților tehnice și de pitching;
• experiența unică de lucru în echipă;
• acces la zone de relaxare și distracție;
• food & drinks pe tot parcursul evenimentului.
Pentru a participa, persoanele interesate trebuie să facă parte dintr-o echipă de 3-4 membri, toți studenți la o facultate cu profil informatic din România (licență sau masterat). Selecția echipelor o va face partenerul principal al evenimentului, pe baza motivației, experienței și determinării membrilor.
Un hackathon este mai mult decât o competiție – este o experiență de învățare accelerată. În doar 24 de ore, participanții lucrează cot la cot, combinând tehnologia și creativitatea pentru a dezvolta aplicații software care pot răspunde unor probleme reale.
Mai multe informații despre hackathon sunt disponibile pe pagina ASMI.




