Fundația Alfred Toepfer (F.V.S.) și Fundația Academică Națională Germană (Studienstiftung des deutschen Volkes) invită studenții din România să candideze la programul de burse „You and Europe”. Menit să promoveze diversitatea academică și culturala, programul urmărește să dezvolte un spațiu creativ în care participanții să aibă șansa de a lucra împreuna pentru modelarea viitorului Europei.
Pentru a putea candida, studenții trebuie să fie nominalizați de un profesor universitar, prin intermediul platformei de aici, până la data de 2 decembrie 2026. Termenul-limită pentru depunerea dosarului complet de candidatură este 4 ianuarie 2027.
Cine poate candida?
Programul se adresează studenților din Europa care au rezultate academice peste medie și au demonstrat un angajament deosebit față de studiile lor, situându-se, de regulă, în primii 10-15% dintre studenții anului lor de studiu.
Pot candida studenți din toate domeniile de studiu, cu excepția celor înscriși la colegii de artă și muzică, precum și a celor care urmează programe din domeniile artelor vizuale și spectacolului, designului, filmului și muzicii în cadrul universităților de științe aplicate.
Nu sunt eligibili studenții care au obținut deja în Germania o diplomă care le permite accesul la învățământul superior sau o diplomă de licență.
Bursa include următoarele beneficii:
- O bursă lunară acordată în funcție de nevoi, cuprinsă între 300 și 1.155 EUR, plus beneficii suplimentare (subvenții pentru asigurarea de sănătate, alocație familială etc.) pe durata standard a unui program de masterat.
- Două întâlniri anuale de networking pe teme europene cu toți bursierii programului „You and Europe”. Costurile de transport, cazare, masă și taxele de participare la program vor fi acoperite de organzatori.
- Includerea în programul de mentorat al Studienstiftung. La cerere, Studienstiftung va desemna un bursier al Studienstiftung în orașul universitar, care va acționa ca persoană de contact directă pentru noii sosiți, oferind îndrumare și sprijin la fața locului.
- Pentru studenții din țările UE și din țările candidate la aderarea la UE, admiterea în programul de burse al Studienstiftung.
Informații suplimentare despre programul de burse „You and Europe” pot fi găsite pe platforma oficială, sau contactând organizatorii la adresa de email yes@toepfer-stiftung.de, responsabil Joanne Sonnemäker.




