Joi, 25 aprilie 2024, Facultatea de Drept a Universității din București organizează un eveniment de conștientizare în legătură cu riscul cancerului de sân, cu scopul educării în sensul începerii monitorizării sănătății sânului prin ecografie mamară anuală. Proiectul a fost dezvoltat în cadrul cursului hibrid intensiv (BIP-ului) CIVIS „Community and Public Health Promotion under the Framework of Modern Pedagogical Approaches”.
Acesta are ca scop conștientizarea pericolului apariției cancerului de sân la vârste neașteptat de mici, atipice, precum și educarea în sensul inițierii unui program de monitorizare permanentă a sănătății sânului, prin ecografie de sân anuală și autocontrol continuu. Mai multe detalii despre programul CIVIS pot fi consultate aici.
Evenimentul va avea loc la Palatul Facultății de Drept a Universității București, în Aula Magna (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46), începând cu ora 14:30. Acesta este dedicat tuturor femeilor (studente și cadre didactice) din comunitatea academică a Facultății de Drept a UB. Acesta constă într-o sesiune de prezentări susținute de mai mulți medici specialiști, precum și sesiuni de întrebări, discuții și schimb de informații.
Totodată, evenimentul își propune să atragă atenția atenția asupra femeilor tinere, aflate la risc din trei motive: cancerul depistat sub 30 de ani este de cele mai multe ori în stadii mult mai avansate decât cel depistat la femeile peste 40-50; la femeile tinere, forma de cancer este mereu mult mai agresivă decât în cazul celor peste 40-50; practica medicală arată că există o creștere a numărului de cazuri la femei sub 30 de ani, însă acest lucru nu este suficient de semnificativ statistic pentru a fi publicat în studii științifice care sa declanșeze modificarea politicilor publice.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul: prof. univ. dr. Elena Simina Tănăsescu, judecător la Curtea Constituțională a României și cadru didactic la Facultatea de Drept a UB, prof. univ. dr. Ramona Delia Popescu, cadru didactic la Facultatea de Drept a UB, dr. Isabela Botea (participă prin videoconferință), dr. Gheorghe Gerald Filip, dr. Ștefania Toma, dr. Ionela Anghelescu, dr. Antonela Burlacu, psihoterapeut Alexandra Ivan, precum și Alina Botezatu, președintele Asociației Alma.
Mai multe detalii despre vorbitori pot fi consultate aici.
De asemenea, prof. univ. dr. Mara Georgescu, studentă la Facultatea de Drept a Universității din București și cadru didactic Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, realizează un studiu specific referitor la prevenția cancerului mamar în rândul femeilor de vârste tinere (care nu sunt cuprinse în programele publice de screening) alegându-și ca grup-țintă pentru studiul său, studentele Facultății de Drept. Acesta urmează să fie prezentat în cadrul conferinței CIVIS din cursul acestui an.
CIVIS este o Alianță Universitară Europeană care reunește 11 universități membre: Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Universitatea din București, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea „Sapienza” din Roma, Universitatea din Stockholm, Universitatea „Eberhard Karls” din Tübingen, Universitatea din Glasgow, Universitatea din Lausanne, și Universitatea „Paris Lodron” din Salzburg. Selectat de Comisia Europeană drept unul dintre primele 17 universități-pilot europene, CIVIS reunește aproximativ o jumătate de milion de studenți și peste 70.000 de membri ai personalului, inclusiv 37.400 de cadre universitare și cercetători.




