În perioada 15-16 octombrie 2022, Facultatea de Chimie a Universității din București și Asociația Studenților Chimiști ASC-UB sunt parteneri ai celei de-a IV-a ediții a Festivalului de Chimie ACS 2022 cu tema „Totul e chimie”/ “It’s all about chemistry”.
Evenimentul se va desfăşura pe platforma ICECHIM (Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie), pe Splaiul Independenței 202, sector 6, București, între orele 11:00-17:00 (în prima zi) și 10:00-16:00 (în cea de a doua zi).
Participanții vor lua parte la experimente distractive și educaționale, frontale sau interactive, pentru toate vârstele. Accesul se va face pentru grupurile mari prin preînscriere pe adresa de e-mail festivalchimie.acs@yahoo.com.
Evenimentul îşi propune să aducă jocul, arta și bucuria în studiul chimiei; să comunice valoarea chimiei publicului larg şi să sublinieze rolul esenţial al chimiştilor și al chimiei în abordarea provocărilor lumii; să dezvolte relații interinstitușionale între universităţi, licee, şcoli, institute de cercetare, laboratoare și industrie.
„Mulțumim anticipat celor care vor să participe în cadrul evenimentului nostru ca vizitator, voluntar sau sponsor! Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail festivalchimie.acs@yahoo.com”, este mesajul transmis de organizatori.
Evenimentul este organizat de American Chemical Society (ACS), Romanian Chapter și ICECHIM, în colaborare cu Facultatea de Chimie a Universității din București, Societatea de Chimie din România, Institutul de Chimie Fizică „I. Murgulescu” din București, Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii a Universității Politehnice București, Asociaţia Studenţilor Chimiști, Eduland şi Playouth.
Mai multe detalii despre festival pot fi consultate pe pagina de Facebook a evenimentului. Partenerii media ai celei de a IV-a ediție a Festivalului de Chimie ACS 2022 sunt Liceenii Smart și Canal33.