Facultatea de Chimie şi Asociaţia Studenţilor Chimişti din cadrul Universității din București organizează Festivalul de Chimie – ACS 2021 în format hibrid.
Astfel, vineri, 24 septembrie 2021, va avea loc în format fizic o sesiune de experimente distractive în cadrul evenimentului Noaptea Cercetătorilor 2021, între orele 16.00-21.00.
De asemenea, în perioada 5-7 noiembrie 2021, organizatorii au pregătit o sesiune online dedicată elevilor care studiază chimia și profesorilor de chimie. Reuniunea, un dialog pe tema predării chimiei prin experimente, se va desfășura pe platforma ZOOM.
Tema ediției din acest an a ACR 2021 este Chimie pentru (o) viaţă / Chemistry for (a) life. Evenimentul își propune să aducă jocul, arta și bucuria în studiul chimiei, să comunice valoarea chimiei publicului larg şi factorilor de decizie politică, să sublinieze rolul esenţial al chimiştilor și al chimiei în abordarea provocărilor lumii și să dezvolte relații de colaborare între universităţi, licee, şcoli, institute de cercetare, laboratoare și industrie.
Participarea fizică se va putea face în grupuri de câte 5-7 membri, iar pentru participarea online, persoanele sunt rugate să confirme până luni, 20 octombrie 2021, la adresa de e-mail festivalchimie.acs@yahoo.com, urmând să primească datele de conectare în timp util.
Evenimentul este organizat de Facultatea de Chimie și Asociaţia Studenţilor Chimişti din cadrul UB, în colaborare cu American Chemical Society (ACS) şi Romanian ACS International Chapter, Eduland şi Playouth.
Mai multe detalii despre ACS 2021 sunt disponibile aici și aici. Afişul evenimentului poate fi consultat aici.