În perioada 12-16 aprilie 2021, Facultatea de Chimie a Universității din București organizează online Zilele Porților Deschise.
Timp de o săptămână, elevii care se pregătesc pentru admiterea la facultate și cadrele didactice din mediul preuniversitar vor avea ocazia să se informeze cu privire la oferta educațională a Facultății de Chimie a UB pentru anul universitar 2021–2022.
La aceste reuniuni, prin intermediul platformelor Zoom și Google Meet, toți cei interesați vor putea participa la prezentări ale Facultății de Chimie, tururi virtuale ale laboratoarelor și amfiteatrelor facultății, întâlniri cu studenții și cadrele didactice, în care vor fi prezentate activitățile extracurriculare și proiectele pe care le desfășoară. De asemenea, participanții vor putea să asiste la demonstrații experimentale distractive și explozive, care vor ilustra frumusețea și utilitatea chimiei în viața noastră.
Programul integral al ediției din 2021 al Zilelor Porților Deschise la Facultatea de Chimie, precum și datele de conectare pot fi consultate aici.
„Programul este destinat copiilor de toate vârstele. Ne dorim ca zâmbetele participanților să ne invadeze monitoarele, să învățăm cu plăcere și cu interes într-o atmosferă de vacanță. Vă așteptăm cu mare drag”, este mesajul organizatorilor pentru participanți.
Pentru informații suplimentare, persoanele interesate pot contacta coordonatorii evenimentului: lect. univ. dr. Adriana Urdă, la adresa adriana.urda@chimie.unibuc.ro, și lect. univ. dr. Delia-Laura Popescu, prodecan al Facultății de Chimie, la adresa delia.popescu@chimie.unibuc.
Mai multe informații despre oferta educațională a Facultății de Chimie a UB pot fi accesate atât pe site-ul oficial al facultății, cât și pe pagina admitere.unibuc.ro.