Gala Art Out revine la Universitatea din București

Gala Art Out revine la Universitatea din București

28 martie, 2017 in Evenimente, Știri

Pe 8 aprilie 2017, ediția a IV-a a Galei Art Out își va deschide porțile în Aula Magna a Facultății de Drept, Universitatea din București, începând cu ora 19:00.

Gala Art Out este un un spectacol al tuturor artelor de excelență în industrii creative, cu un program unic și elegant, compus din momente artistice de excepție, prezentare de modă și decernarea premiilor Art Out în industrii creative, celebrând rezultatele deosebite ale artiștilor români contemporani cu vârste între 18 și 30 ani.

Într-o atmosferă deosebită, această gală își propune să reunească artiști aflați la început de carieră, alături de cei deja consacrați pe scena culturală românească.

În cadrul Galei se vor decerna premii personalităților marcante din scena culturală românească. Vor fi recunoscute meritele deosebite din anul 2016 în diverse domenii: muzică, arte plastice, arte decorative, fotografie, arhitectură, arte performative, artele spectacolului, ambasador cultural roman, eveniment artistic și inovație în artă și cultură.

Nominalizările la fiecare categorie vor fi făcute de către publicul Art Out. Tinerii artiști vor putea fi votați înaintea Galei din 8 aprilie. Primii cinci clasificați, în urma voturilor publicului, vor ajunge în finală. Alegerea câștigătorului dintre finaliști va fi făcută de juriul Art Out.

Bursa Art Out, aflată la prima ediție, este o oportunitate pentru tineri cu vârste între 18-30 ani care vor primi sprijin și îndrumare din partea Art Out.

Evenimentul este găzduit pentru al doilea an consecutiv de Universitatea din București. Ediția din 2016 s-a bucurat de un public numeros, de peste 550 de persoane, fiind deschisă de Excelența Sa, D-nul Tajul Aman Mohammad, Ambasador al Malaeziei în România.

Prima ediție a Galei Art Out, organizată în 2014, a reunit personalitaţi marcante ale culturii româneşti precum: Liliana Pagu (Preşedinta Asociaţiei Femeilor din România), Augustin Ioan (arhitect, profesor universitar), Virgil Niţulescu (director al Muzeului Țăranului Român), Daniel Spânu (arheolog), Pavel Șușară (critic şi istoric de artă).

Ediția a doua, organizată la Teatrul Național București în 2015, a adus în atenția profesioniștilor și iubitorilor artei un program artistic centrat pe expresivitatea artelor spectacolului – muzică, teatru și oratorie.

Gala Art Out este evenimentul la care sunt invitați să participe toți susținătorii artei și culturii, deoarece, într-un decor încântător sunt evidențiate rezultate deosebite înscrise în direcția dezvoltării și promovării artelor contemporane printr-un program de excepție.

Asociația ART OUT este o organizație non-profit, non-guvernamentală și independentă, creată cu scopul promovării culturii și artei..

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.