Joi, 13 decembrie 2018, Facultatea de Drept a Universității din București, Asociația Studenților în Drept și Editura Hamangiu organizează Gala Șuetelor Culturale. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00, în Aula Magna a Facultății de Drept (Bvd. Mihail Kogălniceanu, nr.36-46).
În cadrul evenimentului va fi lansat volumul „Șuete culturale la Facultatea de Drept”, care cuprinde transcrierea unei părți a prelegerilor susținute în perioada 2013-2017, publicat la Editura Hamangiu în anul 2018. Cu această ocazie, autorii prezenți vor participa la o dezbatere cu tema „De ce avem nevoie de Șuete?”.
Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Mai multe informații despre Gala Șuetelor Culturale la Facultatea de Drept pot fi accesate aici.
