Geoparcul „Țara Hațegului”, administrat de UB, a găzduit cea de-a treia ediție a evenimentului „Geocaching în Geoparc”

Geoparcul „Țara Hațegului”, administrat de UB, a găzduit cea de-a treia ediție a evenimentului „Geocaching în Geoparc”

În perioada 16-18 august 2024, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București a găzduit cea de-a treia ediție a evenimentului „Geocaching în Geoparc”, cel mai important eveniment anual al jucătorilor de geocaching desfășurat în România sub titulatura de „GeoDINO Quest XVI”

Evenimentul a reunit participanți din șase țări – România, SUA, Danemarca, Slovacia, Ungaria și Republica Moldova, care au răspuns provocării de a descoperi cele 42 de cutii creative și ingenioase ascunse pe patru trasee din jurul orașului Hațeg. Numărul de participanți a depășit așteptările organizatorilor, subliniind cât de atractivă a fost această ediție specială.

„La evenimentul de bun venit am constatat că eram undeva în jur de 80 de persoane, aici incluzându-i și pe tinerii sau pe viitorii geocacheri, copii care au venit împreună cu părinții lor și care sunt încurajați permanent să participe la astfel de evenimente. Referitor la organizare, a fost o provocare mai mare din partea noastră pentru că vorbim de GeoQuest, evenimentul național cel mai important din an”, afirmă Tiberiu Bociat, organizatorul evenimentului din Țara Hațegului, geocacher și voluntar pentru Geoparc. 

Ceea ce a făcut ca această ediție să fie cu adevărat deosebită a fost nu doar complexitatea traseelor cu diverse grade de dificultate ci și originalitatea cutiilor (geocache-urilor) ascunse. De la cutii în formă de ghindă, scorpioni și păsări, până la ciuperci și puzzle-uri, fiecare geocache a fost conceput pentru a-i surprinde și a-i încânta pe participanți. Jucătorii, organizați în echipe, au petrecut ore bune în căutarea acestor comori ascunse.

„Au fost cutii care ne-au provocat mult, adică am avut cutii la care am stat aproape jumătate de oră să le căutăm. Și asta într-un grup de 15 oameni, deci a fost foarte dificil. Dar au fost ingenioase și ne-au plăcut foarte mult. Au fost și cutii pe care le-am găsit repede și ne-au smuls zâmbete pentru că au fost foarte drăguțe ele, în sine”, apreciază Alex, sau Mioritics după ID-ul de geocacher. El este și administratorul platformei pentru jucătorii din România și cel care a urmărit ca fiecare cutie să fie amplasată corect, conform regulilor jocului. Și pentru că este un joc cu standarde înalte, tot el este cel care se asigură că geocacher-ii care le-au amplasat, vor menține cutiile în stare bună astfel încât să poată fi descoperite de cât mai mulți jucători.

Un alt element inedit al evenimentului a fost faptul că toate cutiile au fost de tip „mistery” (mister), ceea ce a adăugat o notă suplimentară de suspans. Pentru a găsi locația exactă a fiecărui geocache, participanții au trebuit să răspundă la diverse provocări, iar la final, toate cele 42 de mistere au contribuit la crearea unui GeoArt sub forma logo-ului Geoparcului Țara Hațegului, o imagine unică ce va rămâne permanent pe harta aplicației de Geocaching, vizibilă pentru jucători din întreaga lume.

Unul dintre cei doi jucători români care are la activ peste 10.000 de cutii descoperite în țară și în străinătate este Radu care folosește ID de geocacher RaduC. Activează mai mult în zona Moldovei între Iași și Neamț. A ajuns la acest număr impresionant de cutii și pentru că își planifică vacanțele în țară și în străinătate în funcție de traseele de geocaching.

„Anul acesta, pe 24 februarie, în ziua în care s-au împlinit cei 10 ani de când joc, am reușit să găsesc cutia numărul 10.000, să fie așa, rotund. E un joc prin care ai posibilitatea să descoperi locuri frumoase, mai puțin cunoscute de turiști și le poți vedea doar datorită acestui joc pentru că geocache-urile sunt amplasate de localnici. În plus, aplicația mă ajută să țin și un jurnal al experiențelor din fiecare loc”, mai spune Radu

Jocul e plin de creativitate și încurajează socializarea așa că sunt și părinți care își susțin și își încurajează copiii să joace. Ioana este din Sibiu și chiar dacă nu este jucătoare, își însoțește fiul la evenimentele de geocaching și îl susține în practicarea jocului.

„Este o activitate care se poate face în familie. Părinți împreună cu copiii fac mișcare, cu toții descoperă lucruri interesante, descoperă locuri noi prin intermediul geocaching. Noi am descoperit locuri fascinante din țară și din străinătate și n-ai cum să te plictisești. Oriunde te duci, deschizi aplicația. Oare dacă avem un cache aici? Cum îl putem găsi? Ce fel de cache este? Peste tot pe unde mergem, în excursii ne uităm să vedem dacă avem cache-uri. Marea provocare este să înceapă să se țină puțin de joc, să înceapă să dezlege mistere, să vadă cum pot ei la rândul lor să pună cache-uri, în ce condiții trebuie puse, cum pot fi ele întreținute și mai ales să înceapă să relaționeze cu ceilalți jucători din comunitate”, este de părere Ioana.

La finalul evenimentului, participanții au luat parte la o activitate de ecologizare denumită CITO – Cache In Trash Out (trad. lasă cutia de geocache, strânge gunoiul), prin care jucătorii au demonstrat că iubesc natura și că le pasă de comunitatea care i-a găzduit. În cadrul acțiunii de ecologizare desfășurată în Geoparc, aceștia au avut parte de o surpriză plăcută. Cei care au participat au avut șansa de a descoperi o cutie bonus, adăugând astfel un plus de aventură și satisfacție pentru eforturile lor din timpul evenimentului GeoDINO Quest XVI. 

Geocaching este un joc global care atrage atât adulți, cât și copii. Este o oportunitate de a descoperi locuri noi și de a învăța lecții valoroase, precum cele oferite de EarthCache, o componentă a jocului care combină coordonatele GPS cu informații legate de geologie. Fără clasamente sau presiunea unei competiții, Geocaching-ul aduce oamenii împreună, invitându-i să exploreze, să descopere și să se bucure de frumusețea și diversitatea lumii din jurul lor. 

Ediția a III-a a „Geocaching în Geoparc” a fost organizată de echipa de geocaching TiLi_Team – formată din Tibi și partenera sa, Lili, membri ai Asociației Geocaching România, cu sprijinul echipei Geoparcului. De mai mulți ani, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București susține promovarea unui turism sustenabil și a principalelor obiective de vizitare de pe teritoriul său prin intermediul cutiilor de geocaching.

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Close Popup
Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Google Analytics
Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Save
Accept all Services