fbpx

Geoparcul „Ținutul Buzăului”, al doilea sit UNESCO dezvoltat la inițiativa Universității din București

Geoparcul „Ținutul Buzăului”, al doilea sit UNESCO dezvoltat la inițiativa Universității din București

Geoparcul „Ținutul Buzăului” a devenit, miercuri, 13 aprilie 2022, al doilea sit UNESCO inițiat și dezvoltat cu suportul științific al Universității din București, primind statutul oficial de Geoparc Internaţional UNESCO și fiind recunoscut drept teritoriu cu resurse naturale şi culturale de importanţă internațională.

„Ţinutul Buzăului”, care include 18 comune, cu o suprafață de 1000 km2 și peste 40.000 de locuitori, devine astfel, după 16 ani de efort comun, cel mai amplu proiect de dezvoltare locală din judeţul Buzău, reprezentativ pentru regiunea Munteniei şi pentru întreaga Românie.

Demersul este rezultatul colaborării eficiente între trei instituții: Universitatea din București, care a inițiat și asigură coordonarea științifică a proiectului, Consiliul Județean Buzău, care asigură suportul administrativ și financiar al proiectului, și Asociația „Ținutul Buzăului”, care, împreună cu echipa geoparcului, a contribuit la realizarea unei infrastructuri de vizitare și educație inovativă, a realizat dosarul de candidatură și va asigura gestiunea statutului de Geoparc Internațional UNESCO.

Suntem foarte bucuroși să fim martori la validarea eforturilor depuse de mulți oameni ai locului, atât din administrația locală, din domeniul non-profit și profesional, cât și localnici și antreprenori care ne-au fost alături și care au pus umărul la lucru – și cărora ținem să le mulțumim. Noul statut ne onorează, dar în același timp ne obligă să accelerăm procesul de dezvoltare sustenabilă a acestor locuri cu adevărat speciale. Ca echipă, noi vom face tot ce ne stă în putință pentru ca toate comunitățile locale din Ținut să profite la maxim de pe urma acestei oportunități”, a declarat dr. Răzvan-Gabriel Popa, directorul executiv al Asociației Ținutul Buzăului și managerul noului Geoparc UNESCO.

În ceea ce privește sprijinul concret și implicarea activă a Universității din București, Geoparcul „Ținutul Buzăului” a beneficiat atât de pe urma modelului de succes al Geoparcului Internațional UNESCO „Țara Hațegului”, administrat de UB, cât și de expertiza și entuziasmul profesorilor și studenților Facultății de Geologie si Geofizica, Facultății de Biologie și Facultății de Geografie. De altfel, echipa Geoparcului „Ținutul Buzăului” este formată, în cea mai mare parte, din absolvenți ai Universității din București, iar mulți studenți, masteranzi și doctoranzi își aleg drept teme de cercetare, subiecte specifice geoparcului UNESCO.

„Statutul internațional reprezintă o recunoaștere a unicității zonei și a rezultatelor muncii tenace, entuziaste și coerente a celor ce au adaptat un program UNESCO la realitățile din Ținutul Buzăului. Prin implicarea UB, au fost puse bazele, în România, a unei Rețele Naționale de Geoparcuri UNESCO ce contribuie la întărirea identității locale și la promovarea valorilor naționale în întreaga lume. Universitatea din București, singura instituție din Romania cu expertiză și cu un program pentru geoparcuri, participă și la susținerea altor proiecte geoparc, în țară și în străinătate, și are un program de master destinat formării unor specialiști in domeniu, pe care intenționează să-l internaționalizeze în cadrul Consorțiului CIVIS”, a declarat lect. univ. dr. Alexandru Andrășanu, cadru didactic la Universitatea din București și directorul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului”.

Totodată, Universitatea din București este partener științific și educațional pentru proiectele de geoparc din Oltenia de sub Munte (din județul Vâlcea) și Carpaterra (zona Rupea – Racoș, din județul Brașov) și intenționează să inițieze și alte proiecte de geoparc, participând astfel la proiectele de dezvoltare socio-economică a unor zone rurale din România

Prin includerea sa în Rețeaua Europeană și Internațională a Geoparcurilor, Ținutul Buzăului devine o marcă turistică semnificativă pe harta României, noul statut asigurând interesul turiștilor pentru această zonă care include obiective importante precum vulcanii noroioși, trovanții de la Ulmet, domurile de sare, focurile vii, așezările rupestre și chihlimbarul de la Colți.

“Validarea Ținutului Buzăului ca Geoparc Internațional UNESCO se constituie în sine ca fundament al unor acțiuni de dezvoltare concrete: investiții coerente în infrastructura locală, dezvoltarea geoturismului, inițierea de activități educaționale și de cercetare, precum şi conservarea și punerea în valoare a patrimoniului geologic, natural și cultural”, a precizat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Totodată, recunoașterea de care beneficiază zona va atrage atenția antreprenorilor dornici să investească în agroturism, turism cultural sau geoturism. Ca atare, noul statut va atrage finanţări şi investiţii în numeroase domenii de activitate, fiind o oportunitate pentru revirimentul economic, social și cultural al comunităților din Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului.

Mai multe detalii pot fi regăsite accesând link-urile de mai jos:

https://tinutulbuzaului.org/

https://www.facebook.com/tinutulbuzaului

https://www.instagram.com/buzauland/

https://www.youtube.com/c/tinutulbuzaului

https://youtu.be/eC5VZDqfflI (teaser trailer)

SECŢIUNE ACCESIBILIZATĂ PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI DE VEDERE

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services
X
X
X
X