Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București este reprezentată, în perioada 7–11 septembrie 2026, la cea de-a XIV-a ediție a Conferinței Internaționale NEOBIOTA, desfășurată la Bruxelles.
În cadrul întâlnirii internaționale dedicate cercetării speciilor alogene și invaziilor biologice, prof. univ. dr. Paulina Anastasiu, biolog dr. Eugenia Nagodă și lect. univ. dr. Mihaela Urziceanu vor susține lucrări de specialitate, în acord cu tematica propusă.
Dezbateri despre răspândirea speciilor invazive și metodele de gestionare a acestora
Ediția din acest an a evenimentului reunește cercetători, specialiști și factori de decizie din mai multe țări, care vor discuta despre speciile alogene și impactul acestora asupra ecosistemelor. Printre temele abordate se numără ecologia și răspândirea speciilor invazive, evaluarea riscurilor, efectele asupra biodiversității și metodele de gestionare a acestora, atât în ecosistemele terestre, cât și în cele acvatice.
Pentru profesoara Anastasiu, participarea la conferință are și o semnificație aparte. Președintă a Asociației Grădinilor Botanice din România (AGBR), aceasta a devenit membră a Consiliului NEOBIOTA încă din anul 2022, ca o recunoaștere a contribuției sale științifice și a implicării constante în cercetarea speciilor alogene.
Organizată de consorțiul european NeoBiota (Grupul European pentru Invazii Biologice), în colaborare cu Platforma Belgiană pentru Biodiversitate (Belgian Biodiversity Platform), conferința se desfășoară în capitala Belgiei, la sediul Institutului de Cercetare pentru Natură și Pădure (INBO), în Complexul Tour & Taxis.
Printre instituțiile partenere se numără Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), care face parte, alături de Universitatea din București, din Alianța CIVIS, precum și Universitatea din Gent și Universitatea din Liège.
Mai multe informații despre eveniment pot fi consultate pe pagina dedicată.
Participarea Grădinii Botanice „Dimitrie Brandza” la NEOBIOTA reflectă preocuparea constantă pentru cercetarea biodiversității și, în mod special, pentru studiul speciilor alogene și al impactului acestora asupra ecosistemelor.




