Howard Jacobson, unul din cei mai apreciaţi scriitori britanici, în dialog cu publicul român

Howard Jacobson, unul din cei mai apreciaţi scriitori britanici, în dialog cu publicul român

08 mai, 2017 in Evenimente, Știri

Howard Jacobson, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici ai momentului, câştigător al Man Booker Prize și autor al romanului „Shylock este numele meu“, se întâlnește cu publicul român, miercuri, 10 mai 2017, de la ora 19:00, la  Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta, nr. 38).

Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. Alături de Howard Jacobson, la eveniment vor vorbi Nigel Bellingham, directorul British Council România, prof. dr. Mihaela Anghelescu Irimia,  director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi British Council Romania, şi Sebastian Reichmann, scriitor. Moderatorul serii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.  Discuţia va fi urmată de o sesiune de autografe.

Romanul „Shylock este numele meu”, o reinterpretare briantă a piesei „Neguţătorul din Veneţia”, este cel de-al doilea roman apărut în cadrul Proiectului Hogarth Shakespeare, un remarcabil proiect literar britanic demarat în 2015,  la 400 de ani de la moartea marelui Will, preluat de edituri prestigioase din 28 de ţări şi care propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali ca Jeanette Winterson, Howard Jacobson, Margaret Atwood, Tracy Chevalier, Anne Tyler sau  Jo Nesbø. Shylock e aici un personaj dotat cu o inteligenţă incisivă şi multă pasiune, preocupat de teme legate de identitate, compasiune, dreptate şi răzbunare. În această nouă, provocatoare interpretare, Shylock apare deopotrivă ca personaj de sine stătător, dar şi ca proiecţie a conştiinţei lui Strulovitch, un abil negustor de artă. Dialogurile spumoase, de un umor amar dintre cei doi reprezintă motorul ascuns al romanului, mai ales în secvenţele în care dezbat probleme fierbinţi ale contemporaneităţii: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalţi, modificarea relaţiilor dintre părinţi şi copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei.

„În Shylock este numele meu, Howard Jacobson îşi dă întreaga măsură a talentului său. El ia temele piesei lui Shakespeare şi le tratează cu umor negru şi multă inteligenţă. Nu există astăzi un scriitor de limbă engleză mai amuzant decât el.“ (Jewish Chronicle)

Autorul romanului, Howard Jacobson, s-a născut pe 25 august 1942, la Manchester. A crescut în Prestwich şi a fost educat la Stand Grammar School în Whitefield, apoi a urmat Downing College, Cambridge. A predat trei ani la Universitatea din Sydney, apoi la Selwyn College, Cambridge. Este autorul a paisprezece romane, care i-au adus premii importante. Printre acestea, No More Mister Nice Guy, care deschide, în 1998, seria romanelor care îl fac celebru, Who’s Sorry Now? (2002), The Making of Henry (2004), Kalooki Nights (2006, aflat pe lista lungă la Man Booker Prize), The Act of Love (2008). A primit Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru The Mighty Walzer (1999) şi apoi pentru Zoo Time (2012). În 2010 i-a fost înmânat Man Booker Prize pentru The Finkler Question şi s-a aflat pe lista scurtă din nou, în 2014, pentru o altă carte, J. Romanul Shylock este numele meu (Shylock Is My Name, 2016) este o reinterpretare a piesei „Neguţătorul din Veneţia”, parte a Proiectului Hogarth Shakespeare. Howard Jacobson e autorul mai multor opere de nonficţiune: In the Land of Oz, 1987; Roots Schmoots: Journeys Among Jews, 1993; Seriously Funny: From the Ridiculous to the Sublime, 1997; Whatever It Is, I Don’t Like It, 2011. Este coautor, alături de Wilbur Sanders, al unei cărţi de referinţă: Shakespeare’s Magnanimity: Four Tragic Heroes, Their Friends and Families (1978).

Evenimentul se află sub egida 10 ani Humanitas Fiction: Cele mai frumoase ficţiuni din literaturii lumii  şi este realizat cu sprijinul British Council România.

Accesul la eveniment este gratuit și se face pe baza unei rezervări prelabile prin eventbook.ro

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.