Facultatea de Istorie a Universității din București anunță, cu profundă tristețe, încetarea din viață a prof. univ. dr. Constantin Bușe.
Profesorul Constantin Bușe a fost unul dintre întemeietorii școlii românești de istorie a relațiilor internaționale, un cercetător exemplar, un excepțional mentor academic pentru zeci de generații de studenți. Și-a închinat întreaga viață istoriei și a excelat la nivel național si internațional în cercetarea istoriei moderne și contemporane universale, a Americii Latine, a integrării euro-atlantice, a relațiilor internaționale din secolele XIX-XXI.
Munca sa de cercetare s-a concretizat în peste 200 de lucrări științifice (monografii, studii și articole, culegeri de documente, manuale universitare) publicate de-a lungul vieții sale academice. Cariera academică, desfășurată neîntrerupt în cadrul Facultății de Istorie a Universității din București, a fost de asemenea excepțională.
Înmormântarea va avea loc joi, 19 decembrie, ora 13, la cimitirul Străulești 2. Trupul neînsuflețit va fi depus la capela cimitirului miercuri, 18 decembrie, în cursul după-amiezii.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!




