Instituțiile care doresc să acceseze fonduri prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014–2020 destinate pregătirii proiectelor în domeniul specializării inteligente din regiunea Sud Muntenia sunt, din nou, sprijinite în acest demers.
Astfel, pe 27 ianuarie 2022, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat ghidul aferent apelului nr. 3 pentru pregătirea proiectelor specifice care intregrează condițiile de accesare a fondurilor din POAT 2014–2020 destinate pregătirii proiectelor în domeniul specializării inteligente din regiunea Sud Muntenia. Acesta poate fi consultat și descărcat de aici.
În acest sens, în perioada 7–18 februarie 2022, solicitanții vor depune fișele de proiect, iar alocarea financiară este de 513.532,27 lei.
Candidații eligibili sprijinului acordat prin intermediul schemei de minimis sunt: unități administrativ teritoriale în parteneriat cu universități, institute de cercetare, ONG, alte entități publice sau private de cercetare-dezvoltare-inovare, IMM și întreprinderi mari; parteneriate între universități, institute de cercetare, ONG, alte entități publice sau private de cercetare-dezvoltare-inovare, IMM și întreprinderi mari; universități, institute de cercetare, ONG-uri, alte entități publice sau private de cercetare-dezvoltare-inovare, IMM și întreprinderi mari (individual).
Domeniile vizate în cadrul Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Sud Muntenia sunt: construcția de mașini, componente și echipamente de producție; agricultura și industria alimentară; turismul și identitatea culturală; bioeconomia: dezvoltarea economiei circulare; localități inteligente care oferă servicii inovative cetățenilor; industria și cercetarea de înaltă tehnologie; ITC și Sănătate.
Mai multe detalii despre program, printre care și condițiile de eligibilitate și obiectivele proiectului, pot fi accesate aici și aici.