Universitatea din București, în calitate de partener, alături de Universidad Autónoma de Madrid (coordonator), Université libre de Bruxelles, Aix-Marseille Université, Paris Lodron Universität Salzburg, Université de Lausanne și Eberhard Karls Universität Tübingen, a implementat Blended Intensive Programme (BIP) „Overtourism in Global Cities: Impacts, Challenges and Solutions”.
În perioada 25–29 mai 2026, studenți și cadre didactice ale Universității din București au participat la componenta fizică a programului, organizată la Madrid și găzduită de Universidad Autónoma de Madrid (UAM). Activitatea a reunit 37 de studenți din universități membre CIVIS, dintre care 12 studenți ai Facultății de Geografie din cadrul Universității din București.
Participarea studenților UB s-a desfășurat într-un cadru de învățare interdisciplinar și internațional, centrat pe analiza fenomenului de turistificare, înțelegerea impacturilor sale asupra orașelor și formularea de soluții sustenabile. Încă din prima zi, în cadrul sesiunii de deschidere organizate la campusul UAM, studenții au fost integrați în echipe internaționale, facilitând schimbul de perspective și colaborarea între diferite culturi academice.
Pe parcursul programului, aceștia și-au dezvoltat competențe esențiale, precum lucrul în echipe multiculturale, integrarea cunoștințelor din domenii precum geografie, urbanism, artă, economie și turism, gândirea critică aplicată la probleme urbane reale și elaborarea de propuneri pentru politici urbane sustenabile.
Componenta aplicativă a programului a ocupat un rol central. Studenții au participat la activități de teren în Madrid și Toledo, analizând direct manifestările turismului și transformările spațiilor urbane. În Madrid, aceștia au investigat distribuția funcțiunilor urbane și presiunile generate de turism în centrul orașului, precum și procesele de turistificare din piețe tradiționale, inclusiv Mercado de San Miguel, Mercado de Antón Martín și Mercado de Pacífico. De asemenea, au explorat dinamica transformărilor urbane din zona Madrid Río, o zonă care a cunoscut transformări semnificative prin proiecte de regenerare urbană ce au integrat inclusiv soluții bazate pe natură.
Studiul de caz realizat în Toledo a oferit oportunitatea de a analiza un oraș istoric puternic afectat de fluxuri turistice intense, completând astfel perspectiva comparativă asupra fenomenului. Activitățile au fost susținute de sesiuni de mentorat și lucru independent, care au culminat cu dezvoltarea unor proiecte de grup.
Delegația Universității din București a fost coordonată de prof. univ. dr. Cristian Ioja, alături de lect. univ. dr. Gabriel Vânău, lect. univ. dr. Diana Onose și asist. univ. dr. Ana Maria Popa, care au contribuit la ghidarea academică a studenților și la evaluarea proiectelor finale, în colaborare cu partenerii internaționali.
Programul s-a încheiat cu prezentarea și evaluarea proiectelor realizate de echipele internaționale, urmată de sesiuni de feedback și reflecție academică. Această experiență a evidențiat rolul tot mai important al alianței CIVIS în integrarea unor forme inovatoare de învățare în activitatea didactică a Universității din București.
Participarea la BIP „Overtourism in Global Cities” a demonstrat valoarea învățării experiențiale, în care orașul devine un laborator viu de analiză și co-creare de soluții, iar studenții – actori activi ai procesului educațional. În acest context, aceștia nu doar învață despre realitățile urbane, ci le explorează și le interpretează direct, dezvoltând o înțelegere aplicată a provocărilor contemporane.
„CIVIS devine o componentă firească a activităților didactice din Universitatea din București, atât pentru cadrele didactice, cât mai ales pentru studenți. BIP-ul ‘Overtourism in Global Cities’ ne-a permis să oferim o experiență internațională relevantă, dar și să participăm la un demers educațional în care orașul devine o sală de curs și un generator de idei”, a subliniat prof. univ. dr. Cristian Ioja.
Prin astfel de inițiative, Universitatea din București își consolidează dimensiunea internațională și își reafirmă angajamentul pentru promovarea educației interdisciplinare, a colaborării academice europene și a învățării prin experiență, în contextul provocărilor urbane actuale.



