În perioada 26-30 iulie 2019 a avut loc cea de-a V-a ediție a Festivalului Dinozaurilor, un eveniment – invitație la descoperirea locurilor și oamenilor din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București, dar și a diversității Planetei Pământ.
Astfel, vineri 26 iulie, începând cu ora 11:00, în Parcul Central din Hațeg a avut loc expoziția interactivă UNESCO Hunedoara. Geoparcul Țara Hațegului, Cetățile Dacice din Munții Orăștiei și Parcul Național Retezat – Rezervație a Biosferei sunt cele trei situri UNESCO din județul Hunedoara care reprezintă tot atâtea programe distincte ale prestigioasei organizații mondiale. Sub sloganul „O lume întreagă într-un singur județ”, cele trei situri îi vor invita pe participanți să le descopere unicitatea prin participarea la activități interactive.
În aceeași zi, la ora 18:00, în piațeta spitalului orășenesc Hațeg, elevii de la Școala Gimnazială Bretea Română au prezentat piesa de teatru de păpuși „Hansel, Gretel și… bunul dinozaur”. Piesa este o adaptare a celebrului basm „Hansel și Gretel” al Fraților Grimm, într-o abordare inedită, cu trimitere la viețuitoarele unice în lume ce populau acum cca 70 de milioane de ani actualul teritoriu al Geoparcului.
A doua zi, sâmbătă, 27 iulie, de la ora 11:00, Asociația Femeilor din Sântămăria Orlea a depănat „Povestea firului de lână” la Școala de dinozauri și meserii din Sânpetru, comuna Sântămăria Orlea, un atelier participativ aflat la cea de a treia ediție. Cei prezenți au descoperit tehnici de vopsire a lânii în culori naturale, obținute din plante, iar cei mici au putut lua parte la un atelier în care și-au putut crea propriul suvenir care să le amintească de eveniment și de vizita în Geoparc.
Tot în Sânpetru, în după-amiaza zilei, s-a deschis un nou portal de călătorie în timp menit să faciliteze o întâlnire virtuală cu pterozaurul Hatzegopteryx thambema. În geositul „La Scoabă”, una dintre cele mai mari creaturi care au trăit vreodată pe Pământ a survolat din nou locurile care îi erau familiare în urmă cu 70 de milioane de ani și a fost gata să facă un selfie cu fiecare dintre cei prezenți, mulțumită unei aplicații de realitate augumentată, disponibilă pe telefon, dezvoltată de Asociația Wild Roots în cadrul proiectului „Ferestre în timp”.
Evenimentele au continuat luni, 29 iulie, în Peștera, comuna Sălașu de Sus, începând cu ora 17:00, când organizatorii i-au invitat pe participanți să descopere elemente de patrimoniu tehnic popular, împreună cu Asociația Social – Culturală „Sălășana”. O moară și o vâltoare realizate și utilizate în urmă cu peste 100 de ani, au fost părți componente ale unei poteci tematice. Aceasta este amenajată în cadrul proiectului „Muzica naturii interpretată de piatră, lemn și apă”.
Marți, 30 iulie, la Muzeul Pedagogic din Brașov, începând cu ora 10:00, a avut loc vernisajul expoziției „Povestea Pământului”. Expoziția este organizată împreună cu Forumul Național al Geoparcurilor și este o invitație adresată celor mici la descoperirea Planetei Pământ și a diversității sale prin intermediul rocilor și a fosilelor. Șase voluntari pentru Geoparc vor susține o serie de ateliere educaționale care să îi ghideze pe cei mici în aventura descoperirii.
Festivalul Dinozaurilor este unul dintre cele mai importante evenimente ale verii desfășurate în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Evenimentul este organizat cu sprijinul partenerilor UNESCO Hunedoara: Consiliul Județean Hunedoara, administrator al monumentului istoric Sarmizegetusa Regia – Grădiștea de Munte și Administrația Parcului Național Retezat – Rezervație a Biosferei, precum și a Forumului Național al Geoparcurilor, Muzeului Pedagogic Brașov, Primăriei orașului Hațeg, Școlii Gimnaziale Bretea Română, Asociației Femeilor din Sântămăria Orlea, Asociației Wild Roots, Asociației Social – Culturale „Sălășana”, Fundației pentru Parteneriat și MOL România.




