Dacă ești student, masterand sau doctorand al Universității din București și ai fost sau ești plecat în mobilitate (fie ea Erasmus, CIVIS sau de alt tip), te provocăm să ne spui, în cadrul campaniei „Jurnal de student călător”, o poveste, o experiență sau o curiozitate despre aventura ta în afara României.
CE ne propunem să livrăm?
O campanie de promovare a mobilităților pentru studenții UB, cu posibilitate de viralizare a unui conținut video atractiv, informativ, care oferă tips & tricks pentru studenții ce doresc să aplice în viitor pentru o mobilitate Erasmus, CIVIS sau de alt tip.
CINE se poate înscrie?
Studenții, masteranzii și doctoranzii Universității din București, indiferent de anul de studiu, care au participat sau participă la mobilități de orice tip.
CE trebuie să facă?
Să povestească, în clipuri video de maximum 1 minut, o experiență inedită trăită pe parcursul participării la mobilitățile sau schimburile de experiență din facultate. Căutăm materiale video de tipul storytime, capabile să devină virale tocmai prin ineditul situației în care protagonistul s-a aflat.
CE NU trebuie să facă?
Să nu utilizeze un limbaj licențios și să evite referiri care ar putea fi catalogate drept discriminatorii/ homofobe/ xenofobe. De asemenea, nu este permisă nicio referire la alte branduri/ companii în afara Universității din București, a facultăților acesteia, a CIVIS și universităților membre, precum și a partenerilor acestor instituții.
UNDE vor fi publicate materialele video?
Punctul central al campaniei va fi pe canalul de TikTok al UB, dar videourilor pot/vor fi folosite și pe celelalte platforme ale universității (Youtube, Instagram, Facebook).
CÂND vor fi făcute publice poveștile?
Imediat ce trec de aprobarea echipei de video-comunicare a UB.
CUM trebuie să fie filmate și transmise story-urile?
Format video: 19×6, portrait
Rezoluție video: min. 1080*1920 px
Format fișier: MP4
Sunet: de preferat din microfon extern, fără zgomot de fundal
Modalitate de transmitere: link wetransfer la adresa de email contact@pr.unibuc.ro.
Sugestii de teme de abordat:
- Tips & tricks – material de tipul „Odată ajuns într-un oraș nou trebuie să știi…”
Exemplu: 5 lucruri esențiale pe care să le știi când îți cauți cazare în…
- Artă & cultură – material de tipul „Ce să vizitezi cât ești în mobilitate în…”
Exemplu: 3 muzee pe care să le vizitezi neapărat atunci când te muți în…
- Contexte sociale – material de tipul „Să stau închis în casă sau să prind curaj și să ies să socializez?”
Exemplu: 3 locuri unde sa te simți ca acasă, deși nu ești acasă (idei de restaurante/PUB-uri populate de către studenți internaționali)
- Curiozități – material de tipul „Nu te-ai fi așteptat să…”
Exemplu: Cel mai amuzant lucru pe care care l-am aflat despre acest oraș este …
- Învățământ – material de prezentare a Universității/ campusului în care ești plecat în mobilitate
Exemplu: Un lucru unic pe care l-am descoperit la Universitatea …. este …
- Mai am timp liber? Dacă da, ce fac cu el?
Exemplu: Ce poți face într-un weekend în zona? Poți merge cu trenul la ….. pentru a vizita… (activități extra oraș/ timp liber)