Luni, 26 noiembrie 2018, Facultatea de Litere a Universității din București, în parteneriat cu Asociația Culturală Matricea Românească, proiect al firmei de avocatură Bulboacă & Asociații, a organizat evenimentul de lansare a celui de-al doilea număr din revista Matricea românească, număr tematic construit în jurul ideii de sărbătorire a Centenarului.
Lansarea face parte din seria evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918 de Facultatea de Litere a Universității din București și a avut loc în Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere (str. Edgar Quinet, nr. 5-7), începând cu ora 18:00.
La evenimentul moderat de conf. univ. Cristina Bogdan, prodecan al Facultății de Litere, au participat Tedor Burnar, redactor-șef al revistei Matricea Românească, Adrian-Cătălin Bulboacă, avocat coordonator la Bulboacă & Asociații și președinte al Asociației Culturale Matricea Românească și filologul Silvia Iorgulescu.
Revista Matricea Românească este o continuare a numărului inaugural ivit pe firmamentul culturii româneşti în toamna lui 2017, dar şi un omagiu adus, tocmai la vreme, României Centenare. Din sumarul ediției curente amintim:
- România mea (cuvânt înainte), prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române
- Bogdan, Domnul Moldovei (poem istoric), Mihai Şteţ, român din Londra
- Muzica românească la răscrucea secolelor XVIII-XIX, Simion Bogdan-Mihai
- Scrisoare către Parvenitul român, Teodor Burnar
- România în oglinzi paralele, Silvia Iorgulescu
- Pentru dragoste de Patrie (povestea Kaiamo) – titlu principal, Teodor Burnar
- Despre Școala Românească, (nu doar) în Anul Centenar, prof. Monica Şerbănescu
- Un veac de literatură (Scurtă istorie politică), prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru
- Stihuri românești din SUA, Anca Stuparu
- Un pomelnic viu, multietnic şi pluriconfesional: cimitirul din Sulina, conf. univ. dr. Cristina Bogdan
- O sută de ani și multe încercări mai târziu, prof. Vlad Roşca
- România are mult noroc!?, pr. Carol-Daniel Sabău
- Interviu cu Ivica Glişici, lider al românilor din Timoc, Serbia, Teodor Burnar
- Fă totul să rămâi, nu să pleci (epilog), Adrian Mielcioiu
Mai multe detalii cu privire la evenimentul de lansare a celui de-al doilea număr din revista Matricea românească pot fi accesate aici.